Faptul ca Uniunea Scriitorilor e din 1990 incoace o institutie in criza n-a fost niciodata un secret pentru nimeni. Ciudata ramine doar nepasarea cu care membrii acestei Uniuni au acceptat situatia. Si asta vreme de un deceniu si jumatate. Cauze? Explicatii? Justificari? Cred ca in timp vor aparea si acestea. Mai ales ca in ultimele zile lucrurile s-au precipitat brusc si deconspirarea lui Eugen Uricaru ca informator al Securitatii pune brutal sub semnul intrebarii nu doar credibilitatea institutiei, ci si indreptatirea existentei sale. Dupa cum se stie, nu de mult unii scriitori tineri au afirmat ca Uniunea Scriitorilor ar trebui sa fie desfiintata. Asta arata ca ea e perceputa ca o asociatie profesionala revoluta, inutila, compromisa. Tinerii nu se simt compatibili cu ea.

Nu pot decit sa le dau dreptate. Nici eu, ca om de litere ceva mai in virsta decit ei, nu sint departe de sentimentul ca intre mine si institutia care ar trebui sa-mi reprezinte interesele de scriitor nu exista prea multe puncte de intilnire.

In urma cu mai bine de zece ani, acelasi sentiment de incompatibilitate cu structurile hipercentralizate si conservatoare ale USR a determinat o parte din scriitorii generatiei mele sa infiinteze Asociatia Scriitorilor Profesionisti din Romania – ASPRO. M-am numarat printre promotorii acestei initiative. Noua asociatie – care s-a dorit si se doreste in continuare o institutie de sprijin pentru proiecte literare si culturale alternative – a fost primita de diriguitorii Uniunii cu suspiciune si cu iritare, ceea ce a condus imediat la demonizarea ei.

Ba, in citeva ocazii-cheie (inclusiv de natura electorala), membrii ASPRO au fost trecuti pe liste de indezirabili sau de posibili exclusi. Nu mai vorbesc despre cartile celor mai multi dintre ei, taiate din start de pe listele oricaror premii „unionale“ posibile. Pe linga asta, tact