Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO A fost prins un suspect în cazul femeii de 36 de ani, găsită tranşată în Râul Argeş. Bărbatul este din Topoloveni

Publicat in Adevarul, joi 30 mai 2013 ·

După cinci zile de căutări neîntrerupte de indicii şi probe, poliţiştii din Dâmboviţa au dat de urma unui suspect care ar fi tranşat fără milă o femeie de 36 de ani şi apoi ar fi aruncat resturile în Râul Argeş. Oamenii legii vorbesc, la momentul acesta, de un bărbat de 38 de ani, din Topoloveni, judeţul Argeş, care în acest moment este la audieri.

Mânzăraru Florin, de 38 ani, din Topoloveni, a mai fost condamnat cu închisoarea pe o perioadă de 4 ani pentru viol şi a fost eliberat condiţionat în aprilie 2013, în urmă cu o lună.A mai avut si alte două condamnări în trecut pentru furt şi trecerea frauduloasă a frontierei.Este acum învinuit de omor deosebit de grav, tâlhărie şi profanare de morminte.A fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează a fii prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.Acum este în arestul IPJ Argeş.

„Ca situaţie de fapt am reţinut că în noaptea de 24 spre 25 mai 2013 a acostat-o pe numita Iuliana N pe care a transportat-o cu maşina într-un loc pe care nu l-am stabilit încă unde a deposedat-o de mai multe bunuri a ucis-o după care a segmentat cadavrul şi a aruncat-o în râul Argeş. În acest moment învinuitul a refuzat să dea declaraţii. Din datele pe care le avem rezultă cel mai probabil că a ucis-o acasă după care a segmentat cadavrul şi a transportat-o în zona râului Argeş“, a declarat procuror Marius Iacob procuror şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică.

„Desfăşurând atât activităţi de căutare a celorlalte segmente din cadavru precum şi activităţi investigative care au condus la identificarea suspectului, identificarea lui s-a făcut atât prin declaraţii ale martorilor cât şi prin imagini de pe camere video. El a fost invitat la poliţie pentru a da detalii cu privire la autoturismul pe care îl posedă, în prezenţa sa s-a examinat autoturismul. S-au desfăşurat şi alte activităţi, a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum o ora
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 2 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 4 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum 56 minute
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

Patriarhul Daniel – mesaj de Înviere: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

G4Media acum 50 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj de Sfintele Paşti, în care afirmă că Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenil

DNSC, atenţionare pentru cei care fac cumpărături online: Infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, profitând de graba, neatenţia şi entuziasmul cumpărătorilor

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică - DNSC vine, miercuri, cu o atenţionare pentru cei care fac cumpărături online, arătând că infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, pr

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum 2 ore
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 57 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 2 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

UPDATE - Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere / Ce spune ministrul Alexandru Rafila

News.ro acum 52 minute
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°