Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primii câini comunitari, la Dogtown

Publicat in Jurnalul, miercuri 30 mai 2012 ·

Adăpostul de câini de la Uzunu şi-a primit ieri primi oaspeţi. Au fost vaccinaţi, verificaţi şi cipaţi. Stau mai întâi în carantină, iar apoi vor pleca la padocuri. Câinii au fişe medicale, iar voluntarii pentru îngrijirea lor au apărut deja. Adăpostul de la Uzunu poate primi acum 660 de câini. Odată finalizată faza 1, vor fi 2.000 de locuri. Faza a doua va aduce în centru 10.000 de câini. Ideea adăpostului de la Uzunu este europeană: adopţie şi nu captivitate, a amintit Asociaţia Portico. “S-a început circuitul pe care l-am stabilit. (…) O să mai dureze puţin până când încep să se vadă rezultatele. Eu nu cred că pe stradă sunt 100.000 de câini. Este enorm! Nu asta contează însă! Contează să îi iau de pe stradă, să stea civilizat, să avem grijă de ei. Tot vorbim de problema câinilor comunitari de ani de zile, s-au făcut 12 ani. Discuţia a început în 2000-2001. A întrebat şi UE ce facem cu ei. Bun, acum se poate vedea ce am făcut”, a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. El a mai spus că primăria, pe lângă prinderea câinilor de pe stradă şi sterilizarea lor, va asigura mâncarea şi materialele sterile din Dogtown. Adăpostul de câini de la Uzunu şi-a primit ieri primi oaspeţi. Au fost vaccinaţi, verificaţi şi cipaţi. Stau mai întâi în carantină, iar apoi vor pleca la padocuri. Câinii au fişe medicale, iar voluntarii pentru îngrijirea lor au apărut deja. Adăpostul de la Uzunu poate primi acum 660 de câini. Odată finalizată faza 1, vor fi 2.000 de locuri. Faza a doua va aduce în centru 10.000 de câini. Ideea adăpostului de la Uzunu este europeană: adopţie şi nu captivitate, a amintit Asociaţia Portico. “S-a început circuitul pe care l-am stabilit. (…) O să mai dureze puţin până când încep să se vadă rezultatele. Eu nu cred că pe stradă sunt 100.000 de câini. Este enorm! Nu asta contează însă! Contează să îi iau de pe stradă, să stea civilizat, să avem gri

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 3 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 3 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 3 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 5 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 2 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 6 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 9 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°