Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conflict deschis la FR de Box: "Bine că nu suntem la oină, că ne băteam cu bâtele! Pentru ce m-am întors acasă, să fiu bătut de un preşedinte care are probleme în federaţie?"

Publicat in Pro Sport, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Fostul pugilist Leonard Doroftei a declarat că nu i se pare normal să fie jignit şi ameninţat de preşedintele FR Box, Rudel Obreja, întrebându-se retoric dacă s-ar fi bătut cu bâtele în cazul în care s-ar fi ocupat de oină.

"Au, îmi aplică o corecţie fizică? Asta e, dacă m-am întors acasă aşa îmi trebuie. M-am întors să fiu bătut de Obreja. Nu am muncit 20 de ani, că am luat pumni 20 de ani. El uită că stă de vorbă cu Leonard Doroftei, campion mondial. Sau poate este într-o situaţie foarte nasoală şi nu îşi dă seama ce vorbeşte. Eu mi-am spus punctul de vedere, despre ceea ce se întâmplă în Federaţia Română de Box. Aceşti oameni au nevoie de libertate să meargă mai departe, nu să fie suspendaţi. Şi nici noi, istoria boxului. Pentru asta luptăm noi. Nu am nimic personal cu Rudel Obreja, dar dacă nu pleacă de acolo ce să facem? Chiar suntem proşti? Eu nu ştiu ce caută un om ca el acolo în federaţie, cu astfel de exprimări. Ajunge să ne fie frică să mai spunem ceva în ţara asta", a declarat Doroftei pentru MEDIAFAX.

Fostul campion mondial consideră că Obreja a avut la dispoziţie destul timp pentru a rezolva diferendele pe care le are cu federaţia internaţională de box (AIBA). "Acum să mă ierte Dumnezeu, dar la câte bătăi am luat... Poţi să ştii dacă ajunge să mă bată, dacă omul a declarat sus şi tare... Aşteptăm acum. El reproşează tuturor nu numai mie, el se ceartă cu toată lumea, cu AIBA cu Vaştag, cu Doroftei. În loc să-şi rezolve treburile se ceartă cu noi. Şi acum vrea să ne şi bată. Nu ştiu dacă şi pe naşu (nr. Francisc Vaştag). Poate ar fi fost mai bine să se bată cu naşu că e mai mare. Nu mi se pare normală atitudinea asta, dacă avea ceva de reproşat putea să-mi spună în faţă. Eu i-am spus ce aveam de spus în direct. Nu e normal să spui că baţi unul dintre simbolurile României. Pentru ce m-am întors acasă, să fiu bătut de un preşedinte care are

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 49 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 46 minute
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°