Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce trebuie să ştii pentru a evita surprizele neplăcute de la masa de Paşte. Cum să alegi carne de miel, ouă şi vin care să nu îţi pună în pericol sănătatea

Publicat in Gandul, duminică 8 aprilie 2012 ·

Sâmbătă, inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi în valoare de 32.000 de lei unor comercianţi din câteva dintre pieţele bucureştene. Printre neregulile sesizate de ei s-au numărat comercializarea de carne alterată sau fără etichete corespunzătoare şi depozitarea necorespunzătoare a peştelui.

"Asigur toţi consumatorii că în toată această perioadă vom fi pe teren şi vom sancţiona orice intenţie a comercianţilor de a păcăli consumatorii sau, mai grav, de a le pune în pericol sănătatea", a declarat Constantin Cerbulescu, preşedintele ANPC, într-un comunicat de presă.

Pentru a evita surprizele neplăcute care le pot pune în pericol sănătatea, românii trebuie să aibă câteva lucruri în vedere atunci când îşi fac cumpărăturile de Paşte.

Iată ce sfaturi le dau reprezentanţii ANPC românilor:

Persoanele care vor să pregătească preparate din carne de miel trebuie să cumpere carnea doar din măcelării, magazine alimentare sau spaţii special amenajate în acest sens aflate în pieţe şi să verifice dacă ea are ştampila care confirmă faptul că a fost controlată sanitar-veterinar.

Carnea nu trebuie să aibă o suprafaţă lipicioasă, nu trebuie să miroase urât şi trebuie să fie elastică. După achiziţionare ea trebuie depozitată la temperaturi cuprinse între 0 şi 4 grade Celsius pentru a nu se altera.

Peştele nu trebuie să aibă capul acoperit cu mucus urât mirositor, solzii lui nu trebuie să se desprindă uşor iar branhiile nu trebuie să aibă culoarea cenuşie sau brună pentru că acestea sunt câteva dintre lucrurile care semnalează faptul că el este alterat.

Cumpărătorii trebuie să evite să achiziţioneze, pentru masa de Paşte, ouă cu coaja crăpată, murdară sau spartă. Românii trebuie să acorde, de asemenea, atenţie albuşului, care nu trebuie să fie tulbure şi nu trebuie să se amestece cu gălbenuşul at

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 44 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 30 minute
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°