Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grigore Cartianu, asaltat de turiştii din staţiunea Neptun

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 august 2010 ·

Publicistul se află astăzi în Neptun, unde stă la dispoziţia publicului, pentru autografe şi discuţii. Mâine, publicistul se va afla la Tulcea.

Cititorii au fost placut surprinşi să-l vadă pe cunoscutul publicist, să cumpere cartea sau măcar să ceară o părere şi un autoograf.

„Astăzi, la Neptun a fost ziua ardelenilor. Cei mai mulţi cumpărători de carte au fost din Bihor, Cluj, Braşov, Bistriţa şi Maramureş“, a declarat Grigore Cartianu.

Ziaristul s-a declarat încântat de interesul manifestat de turiştii care au vrut să afle adevăul despre Revoluţie, despre Ceauşescu şi despre crimele oribile din decembrie 1989.

Grigore Cartianu aduce „Sfârşitul Ceauşeştilor“ pe litoral

„Oamenii sunt interesaţi de adevăr chiar şi în concediu“, a constatat Cartianu. „M-am bucurat să văd că printre cumpătorii cărţii se numără oameni cu atribuţii importante în administraţia publică locală şi centrală, dar şi persoane active din mediul de afaceri“, a mai spus ziaristul.

În concluzie, cititorii unei asemenea cărţi sunt oameni dinamici, de foarte bună calitate. „M-am oprit pentru că l-am văzut pe domnul Cartianu şi mă bucur că am reuşit să-i cumpăr cartea şi, mai ales, să obţin un autograf“, spune Gheorghe Negoiescu (45 de ani), un turist din Sibiu.

Bărbatul este sigur de faptul că din paginile cărţii „Sfârşitul Ceauşeştilor. Să mori împuşcat ca un animal sălbatic“ va afla adevărul despre evenimentele din 19-20 decembrie 1989.

„Îmi amintesc că în acele zile dădeam cu pietre în sediul Poliţiei, iar Armata ne încuraja. Ca o coincidenţă, fetiţa mea s-a născut în ziua 22 decembrie 1989“, povesteşte turistul. Grigore Cartianu va fi pe faleza din staţiunea Neptun toată ziua, pentru sesiunea de autografe dedicată citiorilor.

Mâine, publicistul se va afla la Tulcea, unde va însoți caravana „Adevărul“ ce va poposi pe faleza din Piața Civică.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 29 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 55 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 24 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°