Dacă schimbi o literă dintr-un cuvânt, poţi modifica mersul istoriei. La fel şi destinul unei meserii. Al celei mai vechi meserii… Ioan Groşan a făcut, mai demult, o observaţie surprinzătoare şi ilară. Şcolari fiind, aveam printre lecturile obligatorii şi romanul „Răscoala“, de Liviu Rebreanu. Ei bine, ca un făcut, toate exemplarele cu care noi, băieţii, ne prezentam la orele de română aveau un specific al lor, se deschideau, invariabil, la aceleaşi pagini: violul Nadinei. Dincolo de umorul relatării, scriitorul povesteşte ceva esenţial pentru natura şi sexualitatea umană. Trăim mult şi bine în imaginar, simţurile noastre pot fi excitate de stimuli care n-au nicio legătură cu senzualitatea şi compensăm nefericirea, singurătatea ori eşecul prin pornografie sau violenţă. În mare, apetitul pentru pornografie nu e un atribut al modernităţii, e vechi de când lumea, mai exact, de pe vremea celei mai vechi meserii. Epatantă în civilizaţia contemporană e industrializarea pornografiei, scoaterea ei la lumină cu mult tam-tam. Această nevoie universală, eliberată azi de constrângeri, are aceeaşi valoare de întrebuinţare ca apa sau hrana. Poate fi exploatată economic eficient, aducând venituri uriaşe în buzunarele investitorilor serioşi. Dacă plătitorul nu rămâne cu buza umflată, e un târg cinstit. Îmi dai, îţi dau. Dar asta e altă poveste.

Ceea ce mă scoate din sărite nu e proliferarea pornografiei în mass-media. Cui nu-i place să nu se uite, slavă Domnului, lac să fie, că presă e destulă. Fără să fiu pudibond, pentru mine e intolerabilă inventarea unei noi meserii, chipurile onorabilă, aceea de actor/actriţă porno. Că nu e nicio actorie. Ceea ce urmăreşti într-un film XXX nu e dicţia, privirea, ţinuta, interpretarea, ci prestarea îndesată a unui serviciu sexual. Nu te interesează transfigurarea, catharsisul, ci satisfacerea rapidă şi zgomotoasă a unui instinct. N