Istoria centenară a premiilor Nobel abundă în detalii şi cifre insolite, editorii AFP selectând câteva exemple, în contextul în care sezonul prestigioaselor trofee debutează luni, cu cel acordat pentru medicină, relatează Mediafax.
241 de candidaţi, acesta este numărul record de propuneri pentru premiul Nobel pentru pace din 2011. Printre acestea figurează 53 de organizaţii. Cu excepţia câştigătorului, numele propunerilor vor fi dezvăluite abia peste 50 de ani.
Şase laureaţi au refuzat premiul Nobel. Ultimii doi şi singurii care au făcut-o din proprie iniţiativă sunt scriitorul francez Jean-Paul Sartre (Nobel pentru literatură pe anul 1964) şi premierul vietnamez Le Duc Tho, care a refuzat să împartă premiul Nobel pentru pace pe anul 1973 cu americanul Henry Kissinger. Totodată, Adolf Hitler i-a obligat pe Richard Kuhn (chimie, 1938), Adolf Butenandt (chimie, 1939) şi Gerhard Domagk (medicină, 1939) să-şi refuze premiile, în timp ce guvernul sovietic l-a forţat pe Boris Pasternak să refuze premiul Nobel pentru literatură în 1958.
Trei laureaţi se aflau în închisoare în momentul în care au fost anunţaţi drept câştigători: pacifistul şi jurnalistul german Carl von Ossietzky (1935), militanta Aung San Suu Kyi (1991) din Myanmar şi disidentul chinez Liu Xiaobo (2010).
Cel mai bătrân laureat Nobel este americanul de origine rusă Leonid Huwicz, care a primit la vârsta de 90 de ani, în 2007, premiul pentru economie. El a trăit doar câteva luni după ce a primit acest premiu şi a decedat în iunie 2008.
Romanciera britanică Doris Lessing, a fost în 2007, la 87 de ani, cea mai în vârstă laureată a unui premiu Nobel, primindu-l pe cel pentru literatură. Lessing a catalogat primirea acestui premiu drept "o catastrofă", deoarece din cauza lui nu mai are timp să scrie.
Britanicul Lawrence Bragg (premiul Nobel pentru fizică pe anul 1915) avea 25 de