Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii fabricii GSK Braşov şi-au dedicat o zi comunităţii

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 6 octombrie 2012 ·

În atenţie i-au avut anul acesta pe micuţii de la Spitalul de Copii Braşov

Peste 210 de angajaţi ai fabricii GlaxoSmithKline (GSK) România din Braşov au participat luni, 24 septembrie, la o serie de activităţi incluse în „GSK Orange Day”, evenimentul anual de voluntariat prin care reprezentanţii companiei sprijină comunităţile locale.

Anul acesta, angajaţii din Braşov

s-au împărţit în mai multe echipe pentru a ajuta cât mai multe persoane aflate în situaţii dificile. Astfel, o echipă formată din 60 de angajaţi s-a implicat în acţiuni de grădinărit şi ecologizare a curţii exterioare de la Spitalul de Copii din Braşov şi totodată de înfrumuseţare prin pictură a pereţilor interiori ai unităţii de primiri urgenţe. În paralel, alţi 30 de angajaţi au decupat colaje cu tema anotimpurile anului, cu care personalul spitalului vor înveseli holurile secţiilor. Copiii internaţi la Spitalul de Copii din Braşov se vor bucura în perioada următoare şi de materialele donate de angajaţii din fabrică pentru a le face perioada spitalizării mai uşoară şi mai frumoasă – cărţi şi creioane de colorat, cărţi de poveşti, , un televizor şi un DVD player. Alţi 60 de angajaţi au participat la ecologizarea a numeroase parcuri şi zone verzi din Braşov - zona Jepilor, Iepure (Răcădău), Pantex, lac Noua şi Căciula (Nouă).

Şi-au „vândut” şi sângele

O altă echipă formată din 23 de voluntari de la fabrica GSK a donat sânge în beneficiul pacienţilor spitalizaţi în unităţile sanitare din judeţ. În urma acestei acţiuni, s-au colectat 10 litri de sânge, iar tichetele de masă obţinute, în valoare de 567 lei, au fost oferite Fundaţiei Hospice Casa Speranţei. În atenţie i-au avut anul acesta pe micuţii de la Spitalul de Copii Braşov

Peste 210 de angajaţi ai fabricii GlaxoSmithKline (GSK) România din Braşov au participat luni, 24 septembr

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Florin PIersic se află în stare gravă

Ziua Constanta acum 32 minute
Actorul Florin PIersic a fost internat, joi, la Spitalul Foişor din Bucureşti ”cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”, potrivit medicilor, potrivit Știripesurse.ro. „În cursu

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 59 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 5 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 25 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Rafila anunţă că pentru prima dată în România se va face protonoterapie

Mediafax acum o ora
„Protonoterapia se va face, pentru prima oară, în România! Un pas hotărât în direcţia corectă, după cele 7 centre noi de radioterapie deblocate şi finanţate de MS”, spune ministrul Alexandru Rafila. Acesta susţine că joi a demarat studiul de piaţă p

Corina Crețu, mesaj de Ziua Europei: „De la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creştere a PIB pe cap de locuitor din regiune”

Ziare.com acum o ora
Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, a afirmat joi, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, că de la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din regiune, adăugând că țara noastră a devenit

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°