După consultări formale cu partidele parlamentare, care au durat doar 20 de minute, preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat ieri pe Victor Ponta să formeze viitorul guvern al USL
Consultările de la Palatul Cotroceni au fost, de fapt, un chestionar cu o singură întrebare: „Pe cine propuneți premier?”. Răspunsul a fost același
Sursa: AGERPRES
Consultările de la Palatul Cotroceni, între preşedintele Traian Băsescu şi reprezentanţii partidelor parlamentare, au durat puţin circa 20 de minute.
Partidele au fost invitate să spună scurt dacă au vreun candidat pentru postul de premier, nu a existat nici un fel de dezbatere, iar şeful statului a anunţat desemnarea lui Victor Ponta printr-un comunicat de presă, nu printr- o declaraţie publică. Băsescu le-a ţinut şi o scurtă prelegere invitaţilor săi, explicându-le că noul Parlament trebuie să rezolve problema imunităţilor foştilor demnitari, pentru a nu pune în pericol intrarea în spaţiul Schengen. Victor Ponta a fost desemnat oficial premier
Atent cu Sandra Pralong
Acid pe tot parcursul discuţiilor, Băsescu nu a dat mâna cu aproape nici unul din invitaţii săi şi nu le-a oferit acestora nici măcar o cafea.
Abia la finalul dezbaterilor, a întins mâna către Sandra Pralong, care făcea parte din delegaţia PNŢCD.
În timp ce şeful statului schimba câteva cuvinte cu ţărăniştii, celelalte delegaţii se strecurau prin spate spre ieşire, fără să spună „La revedere”. Deşi presei nu i s-a permis accesul în Palatul Cotroceni, Administraţia Prezidenţială a decis să facă publică întreaga înregistrare a discuţiilor, „ca urmare a speculaţiilor şi dezinformărilor care circulă în spaţiul public cu privire la discuţiile din cadrul consultărilor”. Victor Ponta: UDMR nu va face parte din Guvern. Kelemen Hunor: Vom vota împotriva Cabinetului Ponta
Înregistrarea îl arată pe Băsescu sosind intempestiv