Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George Copos se delimitează de Rapid: „Nu vreau să-i mai întâlnesc niciodată pe suporteri, pe jucători!”

Publicat in Adevarul, marți 21 mai 2013 ·

După ce instanţa supremă a dictat rejudecarea „Dosarului Transferurilor”, George Copos, unul dintre cei opt inculpaţi acuzat în acest caz a răsuflat uşurat şi a avut răgaz pentru a răpunde întrebărilor jurnaliştilor vizavi de implicarea sa la clubul de fotbal Rapid.

Bucuros că a scăpat pentru moment de închisoare, Copos şi-a temperat cu greu emoţiile pe sălile Tribunalului Bucureşti. Patronul Rapidului, care a fost judecat luni atât în „Dosarul Loteria”, cât şi în „Dosarul Transferurilor”, a câştigat timp pentru ca avocaţii să lucreze în apărarea sa. Întrebat de soarta Rapidului, Copos a avut o reacţie mai puţin obişnuită, dând de înţeles că nu se va mai implica vreodată în conducerea clubului din Grant.

„S-a rupt definitiv! Ever, never nu vreau să mai aud de suporteri, de jucători, nu vreau să-i mai întâlnesc niciodată! Fanii şi-au bătut joc şi au scuipat un om care venise cu sufletul deschis la Rapid şi îl aducea pe şeicul Makhtoum din Emirate alături de club! E vorba despre săracu' Taher! Da, săracu' Taher! Atunci s-a rupt definitiv!”, a spus Copos cu o voce gâtuită.

Omul de afaceri are însă şi un motiv de bucurie. Decizia judecătorilor de rejudecare a „Dosarului Transferurilor” la Curtea de Apel Bucureşti îi va permite să ia parte la nunta fiicei sale. „Asta mă bucură cel mai mult, că pot fi alături de fiica mea. În viaţa vieţilor voastre nu v-aş dori să trăiţi ce am trăit eu în ultimii ani! Am pierdut sute de milioane de euro, bugetul de stat la fel, sunt hăituit. Acţiunile la Rapid le donez imediat cum fanii îşi fac o entitate care să le preia”, a adăugat Copos.

CITIŢI ŞI:

„Dosarul Loteria I” în care omul de afaceri George Copos este acuzat de evaziune fiscală, amânat până pe 14 iunie

Reacţii din fotbal după ce s-a decis rejudecarea în „Dosarul Transferurilor“

Sentinţa Curţii Supreme: „Dosarul Transferurilor” se rejudec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Un Coran a fost ars la Malmo înainte de începerea Eurovision

HotNews acum 28 minute
Un bărbat şi o femeie au dat foc vineri unei copii a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţile legate de cunoscutul concurs muzical Eurovision, informează dpa și Agerpres. Copie a Coranului arsă în Malmo (Suedia)Foto

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 10 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 8 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 10 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°