Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindromul neimplicării

Publicat in Observator Cultural, vineri 28 septembrie 2012 ·

Problema cu sindromul Genovese (numit și „Bystander effect“) e că nu poate fi explicat foarte ușor. Oamenii care asistă la o infracțiune sau la o situație de criză în spațiul public nu intervin, nu sună la poliție, nu încearcă să prindă infractorul sau să ajute victima dintr-un complex de motive: autoprotecție psihică prin negare, frică, incapacitatea de a recunoaște necesitatea intervenției (în lumea în care trăim, evaluarea realității devine din ce în ce mai relativă – să fie un jaf pe bune sau un episod la camera ascunsă?), spaima de complicații și ieșire din anonimat. În mod cert, însă, majoritatea cred – sau mimează această încredere – că altcineva va suna la 112, că altcineva va face ceva, și echilibrul dintre bine și rău va fi restabilit. Doar că nu vrem să știm cine și nici să fim de față cînd se întîmplă. Metafora acestui sindrom funcționează pe mai multe planuri în piesa Alinei Nelega, Efectul Genovese, în regia lui Gavril Cadariu, spectacol cu care s-a deschis actuala stagiune a Teatrului Național din Tîrgu Mureș (compania de limbă română). Textul-spectacol, care pune în discuție problema colaboraționismului și a dosarelor de Securitate, funcționează ca o contragreutate în relație cu X mm din Y km al Gianinei Cărbunariu, docu-performance bazat integral pe o stenogramă reală din dosarul de urmărire al lui Dorin Tudoran. Povestea – cu ancore interesante la situații și persoane reale – are sîmburele „clasic“ al conflictului de generație: fiica masterandă la Jurnalism (Diana Avrămuț, aproape o „stea în devenire“ a Naționalului de la Mureș, deși nu pe un gen/stil definit încă) descoperă dosarul de turnător al tatălui (Nicolae Cristache), jurnalist local de prim-plan, laolaltă cu alte dosare ale unor oameni importanți, și-și confruntă părinții cu revelația pe care vrea s-o facă publică. De aici începe procesul maieutic de resemantizare a datelor esențiale:

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 55 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cutremur cu magnitudinea 4 în judeţul Buzău

Mediafax acum 41 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 12.53 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 4 şi s-a produs la adâncimea de 110 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşe

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 42 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 52 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

Iohannis, întrebat despre posibila escaladare a conflictului din Ucraina: Din toate informaţiile pe care le am eu, pot spune că România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă

News.ro acum 36 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Zărneşti, întrebat dacă posibile scenarii de escaladare a conflictului din Ucraina şi dacă există vreo ameninţare directă la ţara noastră, că din toate informaţiile pe care le are, poate spune că R

DOLIU în lumea politică / A murit Daniel Olteanu, fost președinte ALDE

Gandul acum o ora
Politicianul Daniel Olteanu, fost deputat ALDE și prefect al județului Vaslui, s-a stins din viață, marți seara, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Daniel Olteanu a fost în comă timp de mai multe zile. Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi d

Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Mediafax acum 46 minute
„Gabriel şi ghidul său Sherpa au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniştii. Dar Gabriel nu s-a trezit în următoarea normă", a declarat Mohan Lamsal, propritearul compania ce organzia expediţia, pentru Everest

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°