Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD îl suspectează pe Antonescu de blat cu Blaga

Publicat in Adevarul, luni 15 noiembrie 2010 · ·

Pe lista lungă a divergenţelor dintre PSD şi PNL s-a adăugat ieri suspiciunea social-democraţilor că liderul liberal, Crin Antonescu, ar fi purtat negocieri cu secretarul general al PDL,Vasile Blaga, într-o întâlnire secretă.

Potrivit unor surse, presupusa întrevedere dintre cei doi a fost principalul motiv de dispută în cadrul consultărilor PNL-PSD, care au avut loc cu uşile închise, la iniţiativa preşedintelui liberal.

Mai citeşte şi:

Alianţa „ba DA, ba NU!“

Delegaţia PSD s-a dus la şedinţa cu liberalii decisă să-i ceară lui Crin Antonescu explicaţii despre întâlnirea pe care acesta ar fi avut-o joia trecută cu Vasile Blaga, în apropiere de Turnu Măgurele.

„Nu m-am întâlnit cu Vasile Blaga. Şi dacă m-aş fi întâlnit, nu era treaba voastră", a răspuns Antonescu, potrivit surselor participante la discuţii. Preşedintele PNL a adăugat că liberalii nu intenţionează să încheie o nouă alianţă cu PDL, răspunzând astfel temerilor social-democraţilor. Surse din PSD susţin însă că Antonescu ar pune la cale apropierea de Vasile Blaga şi de democrat-liberalii grupaţi în jurul acestuia.

Planul ar include, într-o primă fază, susţinerea lui Blaga pentru a deveni preşedintele PDL, facilitându-i „culoar liber" prin atacuri constante la adresa lui Boc şi a lui Băsescu pe de o parte, şi a PSD de cealaltă parte. Pasul următor ar fi ca la alegerile din 2012, PNL să obţină intrarea la guvernare alături de PDL-ul condus de Blaga, iar Antonescu să ceară postul de premier. Aceleaşi surse mai spun că intenţiile lui Antonescu sunt susţinute doar de o parte a PNL.

În schimb, în interiorul PNL se vorbeşte de mai multă vreme de ipoteza unei apropieri a partidului de tabăra lui Blaga, dar mişcarea ar avea ca scop câştigarea susţinerii parlamentarilor fideli acestei tabere. Liberalii susţineau însă că o colaborare cu tabăra Blaga est

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 6 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 7 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 5 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum 3 ore
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 2 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°