Cristinel C. Popa. Sînt de acord că sînteţi un autor îndrăzneţ, dar vă spun că îndrăzneala nu este suficientă pentru a scrie şi pentru a publica. Versurile dvs. resimt foarte clar influenţa lui Marin Sorescu, pe care nu numai că l-aţi citit atent, dar îl şi provocaţi la o partidă de table. Astfel Am învăţat să scriu poezii. Reţeta e perfect soresciană, a numirii piezişe: Cum fac? / Bag mâna în gaura cerului şi o moi în fiertură de furtuni. /Scriu aşa cu o culoare imaginară, pe o margine de bancă, / Cu degetul drept ca un brad falnic. /…/ Merg mai departe, / Bag mâna în gaura lunii şi o moi în lacul secat cel de pe partea întunecată a astrului. / Şi aşa, cu ea curgându-i sânge din ramuri,/…./ Iar ca să găsesc rima potrivită / Îmi leg o prelungire de coşmar pe falangele stâng/ Şi vărui întinderea stelară cât să se înţeleagă toate cuvintele lumii. / Dacă n-a ieşit bine, arunc totul la coş./ În gaura neagra a nemuririi. Numai că vă lipseşte forţa de asociere a termenilor pe care o avea maestrul dvs. şi unele sună ridicol: Bag mâna în gaura lunii. Alte formulări sînt de-a dreptul stricări de limbă: falangele stâng (falangă-falange = oase ale degetelor, nu există un unic falange stîng), vărui întinderea (corect văruiesc). În fiecare text aveţi astfel de erori. Pretenţia de a juca Table cu Sorescu (Ce şi-a găsit şi el! /Să joace şah cu viaţa./

Se potrivea mai bine o tablă. / Uite, îl provoc pe maestru. / Mut şi eu o casă pe norul albastru. / El face pe prostul./ Îmi dărâma esafodajul. /… / Dar eu dau la timp din casă) nu se susţine. V-ar „dărîma eşafodajul” c-un singur vers şi v-ar face marţ din trei mutări! Şi sînteţi cam ireverenţios: face pe prostul!? Ce înseamnă: „dau la timp din casă”? Vă propun să mai citiţi şi alţi poeţi, să mai exersaţi şi, dacă peste un an-doi jucaţi cu mine şi îmi luaţi măcar o linie, puteţi să-l provocaţi şi pe Sorescu. Altfel nu veţi avea