Cinci ani a lucrat Rokia la o tipografie germana, pe un contract „ de moda veche”. Dupa cele sase luni de proba, algerianca avea asigurat locul de munca pana la pensie, adica la 65 de ani. Desi absolvise in tara ei facultatea de istorie, munca in tipografie ii placea si povestea cu mandrie despre Enciclopedia Brockhaus, care trecuse si prin mainile ei. In ultima vreme insa, lucrurile s-au schimbat. Lumea a inceput sa-si caute informatia mai mult in Internet, comenzile de carte au inceput sa scada. Iar Rokia si colegii ei, intre care si doi romani, s-au trezit cu scrisorele din partea firmei, in care li se propunea un alt fel de contract de munca.

Scrisoare de despartireRokia are 34 de ani, de sotul german a divortat, dupa o casatorie fara copii care a tinut cativa ani. Sora ei si cei doi nepotei locuiesc insa in acelasi oras, deci nu e chiar singura. Saptamana trecea usor, munca pe norma intreaga la tipografie ii absorbea Rokiei toata energia. Sambata, ea facea cursuri de cosmeticiana, la Stuttgart.

Practica de infrumusetare si-o facea pe prietene si cunostinte, pentru cativa banuti in plus. Candva, poate ca va reusi sa-si deschida propriul salon de cosmetica, visa Rokia. Istoria studiata in Algeria, la Universitate, a ramas „istorie”, pentru imigranta in Germania. Intr-o duminica, pe cand punea o masca cu pamant algerian pe fata unei cliente, Rokia a povestit ce i s-a intamplat.

Totul mergea in virtutea obisnuitei rutine, pana cand personalul de la tipografie a fost convocat la o sedinta de analiza a activitatii, in care angajatilor li s-a comunicat ca s-au luat masuri pentru evitarea insolventei. Urmarea a fost o scrisoare, din partea conducerii, din care acestia aflau ca administrarea personalului a fost predata unei firme subsidiare, cu care ar urma sa se semneze noi contracte de munca.

Ce a insemnat aceasta pentru