Exista, deducem, doua clase de scenarii apocaliptice: cele "extraordinare", precum disparitia sistemului solar, atat de infricosatoare incat oamenii pur si simplu nu stiu cum sa se gandeasca la ele si, in consecinta, cum sa le preintampine si cele "ordinare", cum ar fi colapsul socio-economic, pandemia sau razboiul nuclear, despre care unii dintre semenii nostri cred ca pot fi manageable. De vreo cateva zile, discut cu sotia mea despre preppers, adica despre persoanele care se pregatesc pentru sfarsitul lumii. Intr-o seara, am urmarit un episod din seria Doomsday Preppers, difuzata pe National Geographic, iar a doua zi i-am povestit doamnei cele vazute. De atunci, in conversatiile noastre se tot strecoara observatii si comentarii despre subiectul cu pricina. Iminenta sfarsitului lumii nu este o tema noua. Ca si oamenii trecutului, oamenii zilelor noastre isi duc viata cautand, unii mai mult, altii mai putin spre deloc, semnele care anunta sfarsitul. In preajma anului 1000, noteaza Georges Duby, inventarul semiotic al Apocalipsei cuprindea cel putin trei categorii de semne: „dereglarile cosmice" (cometele, eclipsele), „dereglarile biologice" (aparitia monstrilor, epidemiile, foametea) si „ratacirile spirituale" (goana dupa bogatii materiale, ereziile, distrugerea locurilor sacre). Lipsit de fiorul religios al omului medieval, totusi coplesit de superstitii, omul prezentului a surghiunit „dereglarile cosmice" din inventarul de baza al semnelor prevestitoare, desi cele mai plauzibile scenarii privind sfarsitul lumii tin seama tocmai de o posibila perturbare a echilibrelor cosmice (ciocnirea Pamantului cu un vagabond stelar de tipul asteroizilor si cometelor, transformarea Soarelui intr-o stea gigantica rosie s.a.). Exista, deducem, doua clase de scenarii apocaliptice: cele „extraordinare", precum disparitia sistemului solar, atat de infricosatoare incat oamenii pur si s