Poate că Dan Perjovschi nu e scriitor. Sau poate că aşa le-ar plăcea unora să spună, mai precis acelora care nu iubesc polivalenţii. Însă Dan Perjovschi nu e nici măcar polivalent . În cazul lui, scrisul şi desenul sînt "de-o făptură şi de-o seamă", adică reprezintă două ipostaze ale aceluiaşi stil şi ale aceleiaşi atitudini. Putem spune că desenele lui Perjovschi se caracterizează printr-o simplitate a discursului şi că textele sale se remarcă prin acurateţea liniilor. Acestea din urmă, reunite în cartea*Vis-à-vis , sînt adevărate poeme de atitudine, scrise cînd sec, cînd patetic, şi adesea cu o răutate învecinată cu disperarea. E lume multă în aceste "poeme", adunată ca la un fel de tîrg românesc de tranziţie, o lume gălăgioasă şi cam debusolată: grevişti de toate soiurile, politicieni travestiţi mereu altfel, mineri care cînd sînt călăi, cînd victime, vecini de bloc care întotdeauna votează altfel decît tine, tîrgoveţi, desigur, şi norod. Dan Perjovschi inventariază implicit toate momentele importante ale istoriei ultimilor ani: ale istoriei mari şi decisive într-un mod vizibil pentru fiecare dintre noi (alegeri, mineriade, dezastre economice şi financiare), dar şi ale istoriei mici, care ne influenţează lent şi discret viaţa (salvări care-şi abandonează pacienţii, robinete care şi-au uitat meseria, muşcături de cîini, speranţe care poartă numele Bingo). Uneori drama celui care scrie se poate rezuma la alternanţa întotdeauna nefirească dintre cald şi frig. Căldura prea caldă şi frigul prea rece traversează toată cartea. Pentru că verile în Bucureşti sînt întotdeauna ucigătoare, iar iernile obligatoriu prea reci în apartamentele noastre. Dan Perjovschi e însă simultan un optimist şi un cinic: soluţia dramei de mai sus e să te gîndeşti vara la frigurile iernii şi invers. A fost numit "Perjo cel acru". Dar răutăţile sale sînt benigne, iar patetismul său adesea