Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Extratereştrii şi OZN-uri de România: obiecte ce nu pot fi identificate de zeci de ani şi declaraţii ale oamenilor răpiţi

Publicat in Adevarul, luni 19 august 2013 ·

România a fost vizitată, de-a lungul timpului, de mai multe OZN-uri, iar martorii susţin cu convingere că o parte dintre aceste apariţii s-ar fi sfârşit cu răpiri. Sfere luminioase, colorate şi diferite ca mărime duc spre ideea că românii au fost vizitaţi de extratereştrii.

adevarul.ro vă propune o plimbare printr-o lume mai puţin cunoscută, a celor mai neobişnuite poveşti cu OZN-uri, apariţii misterioase şi mărturii ale românilor convinşi de faptul că au fost răpiţi de fiinţe care nu locuiesc pe Pământ.

Fenomenul OZN la Constanţa. Cea mai interesantă relatare vine de la Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Era în toamna anului 1988

De la Constanţa vine una dintre cele mai interesante cercetări din domeniu, cu atât mai valoroasă cu cât a fost efectuată în prezenţa unui număr mare de martori cu înaltă calificare.

Asociaţia pentru Studierea Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate (ASFAN), al cărei preşedinte fondator este Ion Hobana, a adunat toate relatările credibile ale unor martori care au experimentat observarea unui OZN pe teritoriul ţării noastre sau chiar dincolo de graniţe.

De la Constanţa vine una dintre cele mai interesante cercetări din domeniu, cu atât mai valoroasă cu cât a fost efectuată în prezenţa unui număr mare de martori cu înaltă calificare. Evenimentul este relatat de Emil Străinu, în cartea sa „Fenomenul OZN şi serviciile secrete“, fiind redat pe site-ul ASFAN.

Uluitoarea aventură SF a unui dobrogean: „Am fost răpit de extratereştri“

Un caz extrem de bizar îl constituie experienţa unui dobrogean, artist plastic, care a trecut prin câteva întâlniri cu entităţi supranaturale ce l-au marcat definitiv.

Dan Farcaş este preşedintele Asociaţiei pentru Studierea Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate (ASFAN), al cărei preşedinte fondator este Ion Hobana. Doctor în Matematici şi informatician, Farcaş a documenta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 36 minute
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 20 minute
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 36 minute
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°