Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET / Pavel Lupaşc este maestru al instrumentelor populare

Publicat in Adevarul, duminică 25 aprilie 2010 ·

A participat la numeroase târguri şi expoziţii, în cadrul cărora măştile şi instrumentele populare create cu multă migală şi pasiune au fost extrem de apreciate.

Pavel Lupaşc este unul dintre vrâncenii care crede cu sfinţenie în tradiţii. Încă din copilărie, a îndrăgit obiceiurile specifice Anului Nou, alăturându-se grupurilor de flăcăi care mergeau la urat prin satul natal, Nereju. Şi bineînţeles, unui plugar nu-i putea lipsi masca, pe care Pavel şi-o confecţiona singur.

„Când am început să merg cu plugul în noaptea de Anul Nou, mi-am făcut singur măşti pe care le purtam pe faţă, reuşind astfel să alung spiritele rele. Sunt obiceiuri deosebite, specifice zonei noastre pe care şi acum le păstrăm", povesteşte meşterul popular.

După ce, vreme de un an, a fost ucenic la Tăbăcăria din localitatea Vânători, Pavel Lupaşc şi-a deschis un atelier unde a început să confecţioneze cojoace dar nu a renunţat la pasiunea sa pentru măşti.

Căsătorindu-se cu fiica unui vestit meşter din sat, care făcea instrumente populare şi sculpturi în lemn, Lupaşc a avut şansa de a îşi expune creaţiile la muzee din întrega ţară, acolo unde socrul său devenise un nume.

„Pentru prima dată, am mers alături de socrul meu, Pavel Caba, la o expoziţie a meşterilor populari, organizată la Muzeul Satului din Bucureşti. Mi-am prezentat măştile, care spre bucuria mea, au fost foarte apreciate şi astfel am început să fiu contactat şi de alte muzee", spune vrânceanul.

În foarte scurt timp s-a orientat şi către sculpturile din lemn, pe care le realizează alături de soţia sa.

Referent la Şcoala de Arte

În urmă cu patru ani, Pavel Lupaşc s-a alăturat grupului de meşteri din cadrul Şcolii Populare de Arte Focşani, în calitate de referent pe specialitatea măşti şi fluiere. De asemenea, din dorinţa de a promova tradiţiile, Lupaşc a început să se ocupe de pregătirea tin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 3 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 4 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 8 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 5 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 4 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 4 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 8 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°