Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Industria farmaceutică nu este sfântă

Publicat in Jurnalul, marți 26 ianuarie 2010 ·

Am luat basculanta, mi-am pus rovigneta în parbriz şi m-am deplasat pe autostrada de la Bucureşti până la Radio Cluj, ca să o încarc cu ştiri incredibile. Oare am spus ceva greşit? Poate în prima parte a frazei, căci partea a doua este foarte serioasă!

Doamna Melania Drăgan, în cadrul emisiunii "Observator ştiinţific", l-a intervievat pe domnul Vania Atudorei, directorul general al unei mari firme producătoare de medicamente din Canada.

CURRICULUM VITAE

Microbiologul Vania Atudorei are un curriculum vitae al microbiologului de excepţie. S-a născut la Botoşani, la data de 9 decembrie 1953. A absolvit Universitatea din Iaşi, specialitatea Biologie Medicală. A făcut stagii la Universitatea din Chişinău şi la Universitatea Friedrich Schiller din Jena. După o scurtă carieră didactică, a continuat activitatea de cercetător biolog la Institutul de Cercetări Ştiinţifice din Iaşi, în anul 1979, şi apoi la fabrica de medicamente "Terapia" Cluj-Napoca.

Din 1981 a fost promovat şef al laboratorului de microbiologie farmaceutică din Cluj-Napoca şi a devenit membru al Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale şi al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Între anii 1990 şi 1992 a lucrat la Oficiul de Protecţia Apelor şi Naturii din Cantonul Jura, Elveţia (unde a elaborat o nouă metodă de analiză a poluării apelor) şi la laboratorul de microbiologie al spitalului din Delemont. Din 1992 a emigrat în Canada. După o scurtă şedere în Quebec, s-a stabilit la Montreal.

Între 1993 şi 1996 a deţinut funcţia de director al departamentului de microbiologie din cadrul companiei farmaceutice "Biopharm", coordonând proiecte de cercetare ca utilizarea radiaţiilor în decontaminare, farmacodinamica antibioticelor în patologia umană şi veterinară, testarea de noi medicamente contraceptive şi anti-SIDA. A activat şi în cadrul companiei "Neopha

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 37 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum o ora
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Mediafax acum o ora
Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă, a anunţat vineri poliţia suedeză. Ambasada israeliană se află în perimetrul izolat.

Un bărbat a fost ucis de forțele de ordine din Franța în timp ce încerca să incendieze o sinagogă

Ziare.com acum o ora
Un bărbat înarmat care încerca să incendieze o sinagogă din orașul francez Rouen a fost „neutralizat” de poliție vineri, 17 mai. Când forțele de ordine au ajuns la locul incidentului, bărbatul s-a îndreptat către polițiști cu un cuțit în mână și a f

MAE a început distribuirea materialelor pentru secţiile de votare din străinătate

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al MAE, distribuirea materialelor către secţiile de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024 a început joi. De asemenea, MAE anunţă că a finalizat miercuri distrib

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării Se lansează o nouă platformă prin care românii pot raporta conținutul online inadecvat

Ziua Constanta acum o ora
Vineri, 17 mai, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat lansarea platformei #nofake prin care românii pot raporta conținutul inadecvat pe care îl văd pe rețele de socializare. Platforma poate fi accesată pe site-ul

Arest la domiciliu pentru medicul de la Institutul Oncologic Bucureşti suspectat că a uitat o compresă într-o pacientă, iar femeia a făcut septicemie și a murit

HotNews acum 33 minute
Chirurgul de la Institutul Oncologic București suspectat că a uitat o compresă într-o pacientă pe care a operat-o a fost plasat sub arest la domiciliu. Medicul este cercetat pentru ucidere din culpă, în condițiile în care în urma intervenției chirur

Ronaldo, cel mai bine plătit sportiv al planetei. Cum arată clasamentul mondial întocmit de Forbes

Adevarul acum o ora
Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei, stabilit de revista economică americană Forbes, pentru a patra oară în cariera sa, informează Reuters. Jucătorul spaniol de golf Joh

Vremea

București
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°