Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reabilitarea drumurilor costă cât bugetul Sălajului pe 25 de ani

Publicat in Adevarul, joi 24 iunie 2010 ·

Drumurile Sălajului necesită reabilitare integrală. Pentru asta este nevoie de peste 360 milioane de euro, echivalentul bugetului judeţului pe 25 de ani. Soluţia salvatoare vine prin programele de finanţare europeană. Tiberiu Marc promite că un sfert din drumurile Sălajului vor fi reabilitate cu bani europeni în următorii doi ani.

Infrastructura rutieră a Sălajului suferă de ani buni, iar administraţia judeţeană are bani doar pentru „cârpeli”: „98 la sută din drumurile judeţene au o durată de viaţă expirată, de unde rezultă că toate ar trebui reabilitate.

La un preţ mediu de 630 mii euro, pentru cei 600 kilometri e drumuri judeţene, ar fi necesar peste 360 milioane de euro. Dacă s-ar folosi tot bugetul judeţului ne-ar trebui 25 de ani ca să terminăm”, a explicat azi, în conferinţă de presă, Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj.

Soluţia salvatoare sunt fondurile nerambursabile. Administraţia judeţeană a reuşit să atragă fonduri nerambursabile în valoare de 50 milioane de euro pentru două proiecte de reabilitare de drumuri, în lungime totală de 76 kilometri, ambele prin Programul Operaţional Regional (POR).

Drumul Ciucea - Crasna - Vîrşol,ţ finalizat în noiembrie

Cel mai avansat este proiectul de reabilitare a drumului judeţean Ciucea - Crasna - Vîrşolţ, având o lungime de peste 30 de kilometri: Lucrările au început deja: „Se lucrează la şapte din cele 11 podeţe. Traseul Vîrşolţ-Horoatu Crasnei este pregătit pentru asfaltare. Sunt finalizate expertizele alunecărilor de teren reactivate de pe traseu”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean.

Marc a precizat că este posibil ca lucrările să fie finalizate la termen, respectiv la sfârşitul lunii noiembrie. Ivestiţia se ridică la aproape 24 milioane de euro, aproximativ 630 mii euro pe kilometru de drum reabilitat.

Proiectul de reabilitare a drumu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina

HotNews acum 24 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 13 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 10 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°