Decorarea şi aranjarea locuinţei, mai ales cu ocazia sărbătorilor de iarnă, sunt activităţi foarte plăcute, iar dacă este implicată şi famila, în special copii, bucuria este maximă. Sfaturi practice şi idei sunt oferite de un specialist cu mare experienţă, arh. Mugur Kreiss.
Ca arhitect, designer, precum şi realizator de decoraţiuni pentru casă, cui i-ai sugera să se apuce de acest hobby? Pentru tine ce reprezintă?
A fi toate cele de mai sus nu înseamnă doar a avea un hobby. Toate acestea sunt profesiuni şi, ca pentru orice altă meserie, ca să fii arhitect sau interior designer îţi trebuie ceva har şi nu numai. Să îţi placă domeniul nu este suficient, trebuie să ai o cultură în domeniu, să înveţi istoria artei, istoria arhitecturii, istoria mobilierului, proiectare... Trebuie să ştii să desenezi foarte bine. Cineva mă întreba dacă este chiar necesar să ştii să desenezi şi să ai studii de specialitate, având deja pregătit un răspuns cu care se presupune că m-ar fi „încuiat": există acum computer care îţi face toată treaba. Se poate! Însă această abordare face diferenţa dintre profesionişti şi amatori. Pentru mine, a proiecta şi decora case înseamnă acum totul. Am lucrat timp de 14 ani în presă, am învăţat multe de lucruri, însă consider că mi-am neglijat meseria. E timpul să mi-o fac cât pot de bine!
Cum trebuie să se pregătească cei ce se apucă de aşa ceva?
Ca orice altă meserie, şi acestea trebuie începute de la A, B, C: şcoala de Arhitectură, şcoala de Arte, măcar un curs de design interior, o dorinţă nesecată de nou şi de informaţie. Poate sună dur, dar eu aşa cred. Altminteri, nu poţi să nu dai dreptate celor care nici nu vor să audă să apeleze la serviciile unui arhitect sau ale unui designer, pentru că, nu-i aşa, ce mare lucru e să proiectezi o casă, să aşezi câteva mobile prin camere, să te gândeşti la ce culori să aibă zugrăveala, per