Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toamna la Montreal

Publicat in Adevarul, luni 1 octombrie 2012 ·

Frunze galbene, ruginii şi roşii, catedrale de piatră, parcuri generoase şi ploi mărunte. Asta îţi oferă acum cel mai mare oraş francofon din lume, după Paris.

Vara devine pe zi ce trece o amintire veselă pentru oamenii trecuţi binişor de vârsta a doua, dar care se încăpăţânează să-şi bată joc de răcoarea toamnei. Fac jogging, poartă shorturi, tricouri subţiri, tenişi scofâlciţi şi-şi salută vecinii de cartier, din alergare, fără nicio grimasă care să trădeze falsitate. Se simt bine, nu-şi pun problema că ar putea rămâne fără bani de medicamente. Statul în care au trăit (nu neapărat în care s-au născut) îi respectă. La fel şi cei pe lângă care trec pe stradă, fără a-i cunoaşte neapărat - adolescenţi în uniforme de „école secondaire", poliţişti sau funcţionari de bancă.

Toată lumea zâmbeşte şi e relaxată. Emană relaxare chiar şi „nebunii din centru", îmbrăcaţi în costume de câteva mii de euro bucata, care aleargă de la un birou la altul, printre zgârie-nori, cu câte o cafea „la carton" de la „Tim Horton's".

Lucrurile se mişcă, viaţa nu stă pe loc aici. Nici măcar bătrânii de la balcoanele cu muşcate, lăsaţi cam (de) mult pe mâna infirmierelor de către propriii copii, n-au vreme să-şi facă gânduri negre.

Nimeni nu aşteaptă iarna cu încordare, nimeni nu se gândeşte că ar putea fi ultima sau că e a naibii de lungă şi friguroasă. Probabil nu se frământă din pricina asta nici negrii, arabii sau indienii veniţi din ţările lor cu diverse afaceri, la studii sau, pur şi simplu, pentru o viaţă mai bună. E loc pentru toţi în „oraşul subteran", construit special pentru a mânia gerul şi pentru a le demonstra politicienilor că n-ai cum să explici la infinit cum nu se poate face un lucru.

Dar până la iarnă „se întâmplă lucruri" culturale printre rafalele de ploaie şi vânt, spectacole de teatru, concerte şi expoziţii de arte plastice. Studenţi în bl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 22 minute
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum o ora
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

21°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°