Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina:Pariurile sportive aduc bani pe timp criză

Publicat in Adevarul, duminică 15 noiembrie 2009 ·

Pariorii preferă să joace pe sume mici, fără a risca să piardă mulţi bani în cazul în care echipa preferată pierde. Fotbalul adună cei mai mulţi jucători la pariuri. De la curse de câini, curse de cai şi golf până la baschet, fotbal, hochei sau tenis, sute de slătineni iau cu asalt casele de pariuri sportive pentru a-şi încerca norocul. Toate cunoştinţele în materie de sport sunt puse într-un bilet care le poate aduce un câştig substanţial sau o gaură în buget. „Eu m-am apucat de pariuri după ce am câştigat prima dată. Până atunci jucam rar şi puneam meciurile fără să fiu atent la cote . De atunci am pierdut de mai multe ori decât am câştigat. Chiar dacă am pierdut ceva bani îmi place să joc pentru că nu este chiar foarte greu să câştigi. Trebuie să fii la curent cu toate ştirile din sport, să urmăreşti mai toate campionatele care te interesează şi nu în ultimul rând să ai şi ceva noroc”, a spus Bogdan Maliş de 28 de ani din Slatina.

Fotbalul, cel mai pariat sport

Cele mai multe bilete sunt jucate însă pe fotbal. Împătimiţii pariurilor spun că preferă să joace pe sume mici, pe mai multe bilete cu aceleaşi meciuri dar cu variante diferite ale rezultatelor. „Cele mai multe bilete le pun atunci când este seară de Champions League sau Uefa Cup, pentru că sunt foarte multe meciuri şi ai de unde să-ţi alegi. Chiar dacă joacă echipe româneşti, nu pariez pe ele pentru că acestea iau bătaie. De obicei joc sume mici, 10-20 de lei pe săptămână, pe mai multe bilete cu variante diferite de rezultate pentru a-mi mări şansele. Dacă pierd pe un bilet pot să câştig pe altul. Cel mai mult am câştigat la pariuri 900 de lei”, ne-a mărturisit Daniel Chiriţă, de 22 de ani din Slatina. Preţul unui bilet la pariuri începe de la 2 lei şi în funcţie de câţi bani dispune fiecare jucător sumele pot ajunge şi la patru sau cinci cifre. În funcţie de meciurile jucat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 33 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 53 minute
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°