Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bancherii cer plafon de garantare de 80.000 € la „Prima casa ». Finantele promit ca se grabesc

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 5 februarie 2010 ·

Bancherii au cerut ieri majorarea plafonului de garantare in cadrul programului "Prima casa" la 80.000 de euro, de la 60.000 de euro, cat este in prezent, in cadrul unei intalniri cu ministrul finantelor, a declarat Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB).

"Comisiile ARB au discutii cu Ministerul de Finante. Noi ne-am exprimat dorinta ca Prima casa sa continue, sa se majoreze plafonul de garantare de la 60.000 de euro la 80.000 de euro si sa gasim solutii pentru ca acest program sa devina mai atractiv pentru dezvoltatorii imobiliari. Decizia este acum la Ministerul de Finante", a explicat Ghetea pentru ZF.

Programul "Prima casa", demarat in vara trecuta, va continua in forma actuala pana la 15 februarie. Potrivit celor mai recente raportari ale Fondului de Garantare a Creditelor, institutia care gestioneaza plafonul de garantii din partea statului, pana la sfarsitul anului trecut fusesera aprobate credite in valoare de aproape jumatate de miliard de euro. Astfel, clientii care incheie antecontracte de vanzare cumparare pana la 15 februrie au la dispozitie restul de garantii de 500 de milioane de euro, aprobate in forma initiala.

Ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, a aratat dupa intalnirea cu bancherii ca va analiza propunerea de majorare a plafonului, mai multe detalii urmand sa fie disponibile la inceputul saptamanii viitoare, potrivit Mediafax. Vladescu a aratat recent ca doreste revizuirea programului "Prima casa" astfel incat sa fie incurajata achizitionarea de locuinte noi, insa pana acum Finantele nu au prezentat modalitati concrete prin care vor realiza acest obiectiv.

Astfel, bancherii urmeaza sa aiba intalniri cu oficialii Finantelor si in perioada urmatoare, insa nu este clar daca programul va putea fi demarat imediat dupa 15 februarie, astfel incat sa nu apara o sincopa.

Pe de alta parte, oficialii F

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 5 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 5 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 3 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 5 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 12 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°