Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întâlnire la Palatul Victoria, în contextul scandalului Sorin Roşca Stănescu: Antonescu a sosit la Guvern, împreună cu Dragnea şi Chiţoiu

Publicat in Mediafax, vineri 17 mai 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a sosit la Guvern, împreună cu liderii USL Liviu Dragnea şi Daniel Chiţoiu, în Palatul Victoria aflându-se premierul Victor Ponta.

La Palatul Victoria se mai află liderii USL Liviu Dragnea, Daniel Chiţoiu, Radu Stroe şi Sebastian Ghiță.

Pe parcursul zilei au circulat informaţii că liderii USL se vor întâlni.

Crin Antonescu s-a aflat, vineri, pentru mai multe ore, la sediul USL.

Întâlnirea de la Guvern are loc în contextul scandalului legat de Sorin Roşca Stănescu.

Premierul Victor Ponta, lider USL, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei USL, că în cadrul Uniunii există "o problemă seriosă" care îl priveşte pe senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu, care ar fi dus o campanie împotriva PSD şi are "o agendă proprie".

Premierul a evitat să precizeze dacă a cerut sancţionarea lui Sorin Roşca Stănescu şi a susţinut că a solicitat poziţia oficială a PNL în acest caz.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei USL, că nu apreciază că în cazul senatorului PNL Sorin Roşca Stănescu există elementele pentru care să fie acuzat de ducerea unei campanii împotriva PSD sau a lui Victor Ponta, menţionând însă că a avut afirmaţii excesive.

Joi, Antonescu a afirmat că s-ar fi pus problema excluderii lui Sorin Roşca Stănescu din partid dacă ar fi existat numai declaraţiile violente şi inacceptabile ale acestuia împotriva lui Victor Ponta, el arătând că excluderea nu s-a discutat pentru a nu crea o confuzie.

Ponta a replicat că nu este mulţumit de soluţia PNL în cazul lui Roşca Stănescu şi arată că acesta a continuat criticile la adresa PSD, generând astfel cea mai mare criză a USL de la formare, şi precizează că "dacă nu se face nimic, nu putem merge mai departe împreună". Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 24 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu în Gaza. Oficial israelian: un „șiretlic”

Adevarul acum 23 minute
Conducerea Hamas anunță că a acceptat termenii acordului de încetare a focului în Gaza. Gruparea afirmă că i-a informat pe mediatorii din Qatar și Egipt cu privire la decizia sa, potrivit BBC.

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 2 ore
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°