Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alina Trastău este funcţionarul public care face bani din muzica populară

Publicat in Adevarul, marți 27 aprilie 2010 ·

Tânăra lucrează la Primăria Timişoara şi cântă la petreceri, fiind la primul album muzical după ce şi-a început cariera la Festivalul Callatis.

PROFIL

Născută: 4 septembrie 1984, Lugoj

Studii: Facultatea de Ştiinţe Economice

Job: Funcţionar public la Primăria Timişoara

Atunci când nu este la primărie, Alina Trastău îşi petrece timpul în studioul de înregistrări şi la petreceri. „Lucrez în domeniul administraţiei publice locale, încă din momentul în care am terminat facultatea. Îmi place ceea ce fac aici, mai ales că am parte de o echipă tânără, de la care am avut foarte multe de învăţat. Suntem ca o mică familie şi mă bucur de susţinere din partea lor în ceea ce priveşte domeniul muzical”, a mai spus cântăreaţa.

A început în copilărie

„Cu folclorul am interacţionat pentru prima oară în copilărie. Mi-a plăcut cântecul popular şi mă mândresc cu faptul că în fiecare generaţie din familia mea a existat câte o persoană înzestrată cu talent şi voce”, a mai spus Alina Trastău. Ea a absolvit Şcoala Populară de Artă în 2008, la clasa Anei Pacatiuş, pe care o consideră doamna cântecului popular bănăţean şi care este şi modelul ei în muzică. „Cântecul meu se adresează oamenilor simpli, cu suflet frumos, cu dragoste pentru folclor, pentru tradiţie şi valoare. Un bătrân al satului îmi spunea odată că un lucru este cu atat mai valoros cu cât este obţinut prin trudă, iar fără trudă nimic nu dăinuie în timp. Acum realizez că vorbele sale sunt pe cât de adevărate pe atât de grăitoare”, a mai spus cântăreaţa. Cu toate că de foarte multe ori stă peste program la serviciu, ea merge aproape zilnic la studio şi îşi doreşte să urmeze un master cu specializarea „Interpretare muzicală”, în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj.

Pe scenă la Callatis

„Am participat la Festivalul Callatis, în cadrul galei d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 30 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum 45 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 49 minute
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 20 minute
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°