Oricum, apartine stilului personal al Monicai Lovinescu de a-si spune parerea fara menajamente, tonul ei fiind mereu raspicat si pledoaria sa pentru memorie neobosita. Asta in contrast cu tonul pe care il dadeau in acelasi timp autoritatile romane, grabite sa stearga cu buretele un trecut de care le legau prea multe amintiri urate si preocupate sa controleze un prezent care, prin multe date, le favoriza. Mi se pare demna de subliniat, de altfel, observatia Monicai Lovinescu privitoare la faptul ca deceptia anilor post 1989 e generala in lumea estica. "Nu doar "celula romaneasca" n-a tinut sub totalitarism, ci "celula omeneasca". Aici se insala analistii romani - spune ea - cautand doar in arhetipurile locale vinovatia mentalitatii postcomuniste; nu vom intelege nimic rezumandu-ne la "moftul roman". De aceea, sustine ea, analiza trebuie dusa mai intai asupra trunchiului comun." Perioada de care se ocupa Jurnalul e si cea a intoarcerii in Romania dupa o lunga absenta fizica, dar o niciodata intrerupta participare la viata ei, a celor doi protagonisti ai cartii, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Pentru ca, discret, dar eficient, paginile cu insemnarile zilnice il includ pe partenerul de o viata si ii acorda locul meritat in aceasta exemplara participare in doi, adesea complementara, la un proiect existential ce include nu doar implicare politica (intre altele, si pentru ca politicul e vazut ca o dimensiune esentiala a vietii intelectuale, de unde si comentarea atitudinilor si faptelor prietenilor, colegilor sau ale altora din aceasta perspectiva, in primul rand), ci si multe pasiuni comune: muzica, prietenia (care e si ea o vocatie a celor doi), lectura, dezbaterea de idei. Recunoscuta ca atare, aceasta punere in acord aduce, cred, un plus de celebritate celor care aveau sa fie primiti, in tara lor, triumfal. E, de altfel, perioada in care lui Virgil Ierunca i s