Premierul bulgar, Boiko Borisov, a declarat că întreaga sa viaţă personală este un eşec din cauza devotamentului şi ambiţiilor pe care le are, relatează site-ul Novinite.com, potrivit Mediafax.
"Uitându-mă înapoi, pot să spun că aproape întreaga mea viaţă personală este plină de greşeli. De fapt, viaţa mea personală este un mare eşec", a declarat acesta într-un inteviu pentru cotidianul Presa.
"Sunt ambiţiile! Preţul succesului, devotamentul, dorinţa de a fi peste tot mereu, sfârşituri de săptămână, sărbători, vacanţe, tot timpul", a adăugat premierul bulgar, explicând motivele pentru care el consideră că viaţa sa personală este un eşec.
La întrebarea jurnaliştilor dacă se consideră omnipotent şi omniprezent, Boiko Borisov a declarat: "Nu am pretenţia că sunt omnipotent".
Boiko Borisov a divorţat de soţia sa, cu care are o fiică, la sfârşitul anilor '80.