Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorin Toma: coordonatorul bandiţilor dintr-un joc pe internet este bistriţean

Publicat in Adevarul, luni 30 noiembrie 2009 ·

Tânărul de 26 de ani a devenit în doar patru luni locotenent în cadrul unei bande de mafioţi în jocul de strategie Mobsters

Totul a început în luna august, când la sugestia unui prieten foarte bun, Dorin s-a înscris ca membru într-o gaşcă de bandiţi în jocul Mobsters. „Prima dată credeam că va fi o prostie. După ce am jucat însă mi-am dat seama cât poate fi de interesant să te lupţi pentru teritoriu şi cât de important este jocul de echipă", spune Dorin Toma. Faptul că face parte dintr-o gaşcă de mafioţi în jocul online este pentru Dorin Toma modalitatea perfectă prin care îşi poate face prieteni noi. „Îmi place foarte mult să comunic cu membrii bandei. Eu de felul meu sunt mai vorbăreţ şi prin intermediul personajului din joc mi-am câştigat prieteni noi", spune Dorin Toma. Datorită abilităţilor sale, a devenit de curând locotenent, ceea ce înseamnă că este cel care are grijă ca gaşca lui de bandiţi să nu piardă în lupte.

Kamason, locotenentul dur şi prietenul de nădejde

Despre personajul pe care îl interpretează în joc, Dorin spune că îl reprezintă. „Kamason este dur, însă doar cu cei care îl calcă pe bătătură. În principiu, Kamason nu face altceva decât să se apere de răufăcători şi îşi ajută membrii găştii atunci când au nevoie de el", povesteşte Dorin. Prin intermediul personajului său Dorin a cunoscut o mulţime de oameni din toată lumea. „Limba oficială între noi este engleza, dar am întâlnit şi români, englezi, americani, spanioli. Cel mai interesant prieten pe care mi l-am făcut este un tânăr din Botswana, vorbitor de zwahili. Pentru el, am învăţat câteva cuvinte şi în acest dialect", povesteşte Dorin. Cea mai importantă prietenie este pentru Dorin cea cu o tânără româncă ce locuieşte în Spania şi care este şi ea răufăcătoare în echipa lui. „Mi-am făcut o prietenă foarte bună cu care vorbesc în fiecare zi, chiar şi la telefon. Ne

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 54 minute
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK

News.ro acum 39 minute
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, în deplasare, pe Aris Salonic, scor 2-1, şi a câştigat titlul în Grecia. Brandon Thomas a deschis scorul pentru PAOK în derby-ul oraşului Salonic şi oaspeţii au condus

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 2 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum o ora
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°