Strătilă a şocat cu răspunsurile oferite vizavi de accidentarea fundaşului Stelei, însă se jură că nu a vrut să-l "rupă" pe adversarul său
- Sorine, ce s-a întîmplat la acel contact cu Chiricheş?
- (oftează îndelung) Toată lumea vorbeşte numai despre accidentarea lui Chiricheş, dar că Latovlevici mi-a pus talpa pe gleznă şi mi-a făcut-o varză nu mai zice nimeni nimic! Am o contuzie urîtă pe glezna dreaptă din cauza acelei intrări şi nu am făcut scandal, dar pe mine mă fac toţi criminal şi măcelar. În viaţa mea nu am vrut să accidentez pe nimeni, nu ştiu dacă am trei cartonaşe galbene luate în carieră, dar s-a întîmplat acel contact cu Chiricheş şi îmi pare rău că l-am accidentat.
Click aici pentru VIDEO!
- Povesteşte-ne cum a decurs faza la acel fault!
- Am urmărit mingea şi cînd am ajuns la ea am vrut să-i pun capac, am pus contră şi l-am lovit pe Vlad în genunchi. Însă nu am apăsat cu piciorul pe genunchiul lui, chiar l-am tras şi m-am răsucit ca intensitatea să nu fie foarte mare. Repet, nu am vrut să-l lovesc, nu a fost nici o intenţie din partea mea să-i fac rău, am urmărit doar mingea!
- Au încercat cei de la Steaua să te agreseze după meci?
- Nu, nu ştiu de unde au apărut prostiile astea. Nu mi-a zis nimeni nimic pentru că oricui i se putea întîmpla aşa ceva. Cînd Gardoş i-a rupt piciorul lui Băcilă, cei de la Steaua nu au mai făcut atîta scandal, n-au mai zis de el că e un măcelar. Dar cînd oameni din clubul nostru, cum este Cornel Dinu, mă fac criminal, ce să mai zic de cei de la Steaua?!
- Ai încercat să vorbeşti cu Chiricheş după accidentare?
- Da, chiar l-am sunat, dar nu mi-a răspuns. O să îl sun în continuare pînă răspunde pentru că vreau să vorbesc cu el. I-am dat un mesaj şi mi-am cerut scuze, el chiar este un băiat bun şi nu am vrut să-i fac rău.
- E posibil c