La Cadiz, pe lângă farmecul clădirilor cu turnuri de veghe, pe lângă incomparabila adiere a oceanului, pe lângă străduţele mici, înghesuite, care seamănă cu fiecare dintre noi, despre care am tot scris, despre care am tot vorbit, la care am tot visat, mai există ceva special. Exact acum o sută de ani, pe 19 martie 1812, tocmai la Cadiz s-a adoptat prima Constituţie spaniolă, care avea să marcheze viitorul politic, economic şi social al acestui frumos şi complex popor de la cealaltă parte a continentului.
Numit şi "la Pepa", acest act a însemnat pentru Spania marcarea unei noi etape, delimitarea unei epoci istorice, dar şi aprobarea anumitor schimbări care, pe termen lung, au schimbat, în mare măsură, destinul ţării. Cele mai importante măsuri prezente în Constituţia de la 1812 sunt diminuarea puterii regelui, expansiunea industriei, sufragiul universal masculin, separarea puterilor în stat şi multe alte articole pline de însemnătate istorică.
Pentru a se ţine minte că la Cadiz s-a promulgat această faimoasă constituţie, între 1912 şi 1929, doi mari artişti şi-au unit forţele, pentru a da formă şi conţinut unui impozant monument. Un arhitect, Modesto Lopez Otero, şi un sculptor, Aniceto Marinas. Iese în evidenţă, cel puţin la o primă analiză, reprezentarea simbolică a textului constituţional, căruia şi astăzi mulţi spanioli îi păstrează o nobilă şi consecventă amintire. Deşi, în mod oficial, a fost validă numai doi ani, această colecţie de legi fundamentale a rămas în istorie, prin numeroasele comparaţii pe care le-a provocat, prin harul omului de a reconstrui, subiectiv sau obiectiv, trecutul, dar, iată, şi printr-un monument de arhitectură care apasă oraşul Cadiz ca o amprentă, ca o mărturie definitivă, ca un acord permanent cu vremurile trecute şi cu gândirea oamenilor de ieri.
Constituţiile, e adevărat, nu sunt aproape niciodată perfecte. Şi ni