Primarul Constantei, Radu Mazare, a declarat, joi, ca i-a solicitat ministrului Mediului, Rovana Plumb, scoaterea Lacului Siutghiol de pe lista siturilor Natura 2000, pentru ca administratia locala sa poata investi in dezvoltarea turistica a zonei, relateaza Agerpres.
Natura 2000 este o retea europeana de zone naturale protejate creata in anul 1992 din necesitatea de a proteja natura si de a mentine pe termen lung resursele naturale necesare dezvoltarii socio-economice.
Potrivit informatiilor gazduite chiar de Ministerul Mediului, "Acest sit gazduieste efective importante ale unor specii de pasari protejate".
Tot pe site-ul Ministerului de resort se arata: "Data fiind activitatea antropica deosebit de intensa, manifestata prin turism de masa, sporturi nautice, pescuit, circulatie rutiera, habitare umana (Statiunea turistica Mamaia, Orasul Constanta, Orasul Ovidiu, Localitatea Mamaia Sat), s.a. impactul asupra sitului este major cu efecte negative asupra habitatului lacustru si a speciilor de flora si fauna asociate".
''Lacul Siughiol este inconjurat de localitatile Constanta, Navodari, Ovidiu, Mamaia. Am fost blocati sa facem insula de agrement pe Lacul Siutghiol si sa deschidem lacul in Canalul Poarta Alba - Midia, pentru a putea intra cu ambarcatiuni de agrement de pe mare pana in lac. Si, in plus, vrem sa facem si teleschiul nautic. Or, odata cu iesirea Lacului Siutghiol de sub acest Natura 2000 care ne impiedica sa-l facem si sa-l dezvoltam turistic vom putea sa dam drumul acestor proiecte'', a argumentat Radu Mazare.
Potrivit ministrului Mediului, Rovana Plumb, situatia prezentata de primarul Constantei va fi analizata si se va lua o decizie in acest sens.
''Ministerul Mediului va reanaliza posibilitatea de valorificare corecta si de gestionare a Lacului Siutghiol in asa fel incat sa se poata atrage tur