Vaccinul împotriva Alzheimerului care va fi administrat în primele stadii ale bolii va fi disponibil în doi ani. Injecţia are capacitatea de a stopa extinderea principalei leziuni cerebrale legate de această boală, informează The Telegraph.
Vaccinul este în prezent testat peste 1.000 de voluntari din întreaga lume. Cercetătorii precizează că acest tratament va stopa evoluţia bolii.
Vârsta la care apar primele simptome ale Alzheimerului şi ale altor boli de memorie a scăzut, în principal, din cauza anxietăţilor şi depresiilor netratate la timp, a stresului social şi profesional, a alimentaţiei nesănătoase, a tulburărilor afective, a automedicaţiei, a lipsei de comunicare, a dezechilibrelor hormonale şi a traumatismelor cranio-cerebrale, precizează experţii.
Stresul creşte numărul depresiilor şi scade vârsta la care acestea se manifestă, astfel că, în ultimul an, numărul celor care suferă de tulburări depresive a crescut cu 25 la sută, arată statisticile de specialitate.
Totodată, 90 la sută din cei care au tulburări anxios-depresive pe care nu le recunosc şi nu le tratează fac depresii. Astfel, o depresie netratată timp de şase luni poate duce la o boală de memorie, cifrele arătând că unul din doi pacienţi care nu se tratează pentru depresie dezvoltă o asemenea afecţiune.
Numărul bolnavilor de Alzheimer din lume se va tripla în următoarele decenii şi va ajunge la 105 milioane, avertizează specialiştii din domeniu. Îngrijirea bolnavilor costă guvernele lumii 604 miliarde de dolari pe an.
Vaccinul împotriva Alzheimerului care va fi administrat în primele stadii ale bolii va fi disponibil în doi ani. Injecţia are capacitatea de a stopa extinderea principalei leziuni cerebrale legate de această boală, informează The Telegraph.
Vaccinul este în prezent testat peste 1.000 de voluntari din întreaga lume. Cercetătorii precizează că aces