Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GHID DE AGĂŢAT ÎN VREMURI DE CRIZĂ. PENTRU ÎNCEPĂTORI

Publicat in Gandul, vineri 31 decembrie 2010 · ·

Pompieri pe casă? Belea în noaptea nunţii? Telecomandă fără baterie şi televizorul blocat pe mesajul preşedintelui? Confuzie regretabilă (când dai drumul la aragaz, să fiarbă) între praz şi petarde? Fleacuri! Vă spunem noi ce se poate întâmpla mai rău: să scrii în a 365-a zi a anului, când nu te citeşte nici administratoru de reţea. De-aia am şi pus mână de la mână: unu scrie, celălalt lecturează. Şi invers, toată noaptea. Până dimineaţa, la ciorba dietetică de potroace.

Ce altceva mai util putem inventa decât un vademecum (în latină, în original: "hai cu mine"), adică un ghid. Un Manual de Agăţat în Vremuri de Criză. Pentru începători. Ediţie revăzută şi ajustată. Editura Foarte Enciclopedică 2011. Colecţia: Să Ne Încălzim Bine! (Cumperi o carte, primeşti bonus benzină şi chibrituri).

Am procedat ştiintific, ca la lansarea primului satelit românesc: am identificat domeniile, am tras concluziile, apoi am analizat ipotezele, după care am tăiat sfoara şi i-am dat drumul pe orbită.

MITINGURI & REVOLUTII

- Îmi permit să remarc că vă stă mai bine fără 25%.

Sau:

- Da, mi-au tăiat-o! Dar la mine nici nu se cunoaşte...

Sau (doar pentru cei chemaţi):

- O clipă, domnişoară poliţist, că ies afară acum!

Sau (pentru tupeişti):

- Dacă aş spune că mă chemă Boc, m-ai pune jos?

CULTURA

(La Muzeul Antipa):

- Nu că mă laud, dar am avut pe masă şi oase mai mari.

FIŢE

- Mă crezi că, în tot Dorobanţiul, n-a avut nimeni să-mi schimbe o fisă de 10?

Sau (pentru cei cu intenţii serioase):

- Fată, ce-ar fi să ne unim tomberoanele?...

BANI, AFACERI, FINANCIAR

(La bancomat):

- Mă scuzaţi că îndrăznesc: puteţi să-mi ţineţi autogenul, pana pun eu dinamita?

(La bancă):

- Ştiu că vi se spune des, dar arătaţi minunat cu mâinile ridicate.

(Pe stra

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 13 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°