Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Nu mogulii sunt de vină, ci slugile lor, jurnaliştii

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 4 martie 2013 ·

CNA a organizat la Palatul Parlamentului o nouă dezbatere despre situaţia din audiovizual, prilej de dat cu părerea atît de către unii membri CNA, cît şi a unii reprezentanţi ai televiziunilor.

N-am avut onoarea de a fi invitat la această dezbatere, cum n-am avut onoarea unui invitaţii, nici la dezbaterea anterioară, organizată tot de CNA.

Dar chiar dacă ar fi fost invitat, tot nu m-aş fi dus nici în ruptul capului:

1) La vîrstea mea şi la cîte mai am de făcut în tipul care mi-a rămas de trăit, la o dezbatere mi se pare o cumplită pierdere de vreme, de energie şi de activitate a fălcilor.

În România postdecembristă, se spunea pînă nu demult că dacă vrei să înmormîntezi o problemă, fă o comisie parlamentară de anchetă.

Acum, se poate spune niţel diferit:

Dacă vrei să înmormîntezi o problemă, organizează o dezbatere despre ea.

2) Riscam să dau nas în nas cu personaje care mă fac să-mi pară rău că mi se zice ziarist.

Ziarişti li se zice şi acestor personaje, deşi eu, le-aş spune mai degrabă escroci.

Relatările din presă (puţine) despre dezbatere m-au convins că nu mă înşelasem.

A fost o splendidă inutilitate.

Mizeria în care pute audiovizualul de azi nu se curmă prin dezbateri, ci prin reglementări precise, ferme, dublate de sancţiuni.

Fac gazetărie din 1968, de pe vremea cînd mulţi jurnalişti şi politicieni de azi nu erau nici măcar spermatozoizi. Timp de 23 de ani, după decembrie 1989, m-am războit cu Atotputernicii zilei. Zic, atotputernicii, deoarece ţintele mele au fost personalităţile sau partidele care dominau autoritar, la un moment dat, scena politică a ţării: Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Adrian Năstase, Traian Băsescu, Victor Ciorbea. Cînd puterea respectivilor s-a mai redus, în cazul unora ajungînd la hărţuirea de către adversari, din instinct am sărit în apărarea lor. Aşa se

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Alertă de inundaţii în România. Râuri din 12 judeţe, sub Cod galben până la miezul nopţii

Mediafax acum 56 minute
Sunt vizate râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa,Buzău, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Botoşani şi Iaşi. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 31 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 49 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Serviciile poloneze anunţă că au găsit dispozitive de ascultare în sala în care trebuia să se reunească guvernul

News.ro acum 31 minute
Serviciile speciale poloneze au găsit şi demontat dispozitive de ascultare într-o sală în care urma să se reunească, marţi, consiliul de miniştri, a declarat purtătorul de cuvânt al coordonatorului serviciilor speciale, relatează Reuters. "Serviciul

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum o ora
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 51 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 43 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 2 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°