CNA a organizat la Palatul Parlamentului o nouă dezbatere despre situaţia din audiovizual, prilej de dat cu părerea atît de către unii membri CNA, cît şi a unii reprezentanţi ai televiziunilor.

N-am avut onoarea de a fi invitat la această dezbatere, cum n-am avut onoarea unui invitaţii, nici la dezbaterea anterioară, organizată tot de CNA.

Dar chiar dacă ar fi fost invitat, tot nu m-aş fi dus nici în ruptul capului:

1) La vîrstea mea şi la cîte mai am de făcut în tipul care mi-a rămas de trăit, la o dezbatere mi se pare o cumplită pierdere de vreme, de energie şi de activitate a fălcilor.

În România postdecembristă, se spunea pînă nu demult că dacă vrei să înmormîntezi o problemă, fă o comisie parlamentară de anchetă.

Acum, se poate spune niţel diferit:

Dacă vrei să înmormîntezi o problemă, organizează o dezbatere despre ea.

2) Riscam să dau nas în nas cu personaje care mă fac să-mi pară rău că mi se zice ziarist.

Ziarişti li se zice şi acestor personaje, deşi eu, le-aş spune mai degrabă escroci.

Relatările din presă (puţine) despre dezbatere m-au convins că nu mă înşelasem.

A fost o splendidă inutilitate.

Mizeria în care pute audiovizualul de azi nu se curmă prin dezbateri, ci prin reglementări precise, ferme, dublate de sancţiuni.

Fac gazetărie din 1968, de pe vremea cînd mulţi jurnalişti şi politicieni de azi nu erau nici măcar spermatozoizi. Timp de 23 de ani, după decembrie 1989, m-am războit cu Atotputernicii zilei. Zic, atotputernicii, deoarece ţintele mele au fost personalităţile sau partidele care dominau autoritar, la un moment dat, scena politică a ţării: Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Adrian Năstase, Traian Băsescu, Victor Ciorbea. Cînd puterea respectivilor s-a mai redus, în cazul unora ajungînd la hărţuirea de către adversari, din instinct am sărit în apărarea lor. Aşa se