Ameţeala şi durerile de cap sau cele de inimă pot ascunde afecţiuni grave. Durerea de cap este unul dintre cele mai frecvente simptome, fiind întâlnită atât în virozele simple, cât şi în patologii mai complexe: tumori cerebrale sau afecţiuni digestive. Răceala, accidentul vascular cerebral sau o posibilă depresie se găsesc în spatele unei banale dureri de cap. „Durerile de cap persistente sunt foarte periculoase şi necesită o vizită la doctor în cel mai scurt timp”, explică medicul generalist Călin Ciubotaru.
Potrivit acestuia, durerea de cap este simptomul întâlnit în cele mai multe afecţiuni. „Nu este exclus ca durerea să apară şi pe fondul stresului. Un examen dificil, un necaz în familie, o relaţie tensionată cu cei din jur sau, pur şi simplu, lipsa odihnei pot sta la baza ei”, mai explică medicul.
Ameţeala, semn al hipertensiunii
Tot durerea de cap poate fi un simptom şi pentru hipertensiunea arterială. În formele incipiente ale bolii, ea poate fi asociată cu o stare de nervozitate, zgomot în urechi, ameţeală şi cu tulburări de vedere. „Hipertensiunea arterială nu prea se manifestă prin semne clare.
Oamenii, când sunt nervoşi, au ameţeli sau simt vâjâituri în urechi, pun aceste semne pe fondul oboselii. La un moment dat, inima dă semne de oboseală şi mulţi se întreabă care este cauza”, subliniază medicul Călin Ciubotaru.
Hipertensiunea arterială trebuie ţinută sub supraveghere de medic, deoarece este principala cauză în apariţia bolilor de inimă. Măsurarea regulată a tensiunii se poate face nu doar într-un cabinet medical, ci şi în farmacii, cu ajutorul personalului.
Ce ascund durerile de burtă?
Şi durerile de burtă însoţite de scaune frecvente şi moi pot fi un semnal pentru multiple afecţiuni. Inflamarea apendicelui, sindromul de intestin iritabil sau sindromu