Alin a renunţat la şcoală, cu numai 3-4 luni înainte de a termina clasa a XII-a. După moartea bunicii care îl crescuse. Acum, visează să termine liceul. “Am un model în viaţă. Şi el a trecut prin ce trec eu acum şi şi-a revenit. Acum este bine, a terminat şcoala, e la locul lui. Asta îmi doresc şi mie. Şi mai am planuri. Dar nu vreau să le spun, până nu le realizez. Numai să mă vindec şi să termin cu poliţia. Oare dacă Luca nu depune plângere, scap?”, se întrebă Alin, iar bunica îl încurajează: “Nu te mai gândi, Luca a venit în vizită pe la tine, este bine, s-a externat, a zis că nu o să depună niciodată plângere împotriva ta”.
Alin nu se linişteşte. La uşă, încă de duminică dimineaţa, de când a fost adus la spitalul Bagdasar-Arseni, doi poliţişti îl păzesc zi şi noapte. Pe hol, cu ţigările în mână şi cu ochii tulburi, fratele lui, Luca şi câţiva prieteni despică firul în patru: “Cred că îi trebuie avocat. Dacă am avea avocat, sigur ne-ar lăsa gaborii să intrăm la el. Nu vezi că nu ne lasă?”, se agită Marius, fratele lui Alin, şi se îndreaptă iar către poliţişti: “Măcar lăsaţi-mă să îi spun că am venit, ca să ştie că nu este singur”, se roagă el de forţele de ordine, împleticindu-se. “Cu o seară înainte, când fratele lui era încă sub efectul halucinogenelor, au făcut un scandal monstruos. Au ţipat unul la altul, au înjurat, erau foarte nervoşi amândoi, aşa că le-am interzis să mai vină să îl mai viziteze”, povesteşte unul dintre poliţiştii aflaţi la uşa agresorului. “Cum te simţi?”, îl întreb pe Luca, care fumează agitat, ţigară după ţigară. “Excelent”, spune el ironic şi suflă asupra mea un nor de fum. “Vrei să îţi povestesc tot?” Râde. “Da’ ce, sunt prost? Pleacă de aici. Dacă nu ar fi ăştia aici (n.r. – poliţiştii), te-aş arunca pe geam”.
Prietenii lui încep să râdă: “Stai bă, nu te înfierbânta”, îl calmează ei. Cu ochii tulburi,