Să facem un Grinzing acasă! Să iasă românul cu ai lui în cîrciumioare mici şi curate, să se simtă bine, să cînte, să joace şi să se ducă, a doua zi la treabă, cu şi mai mare chef.
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri
14 ianuarie 1979(n.r. – continuare)
Să facem un Grinzing acasă! Să iasă românul cu ai lui în cîrciumioare mici şi curate, să se simtă bine, să cînte, să joace şi să se ducă, a doua zi la treabă, cu şi mai mare chef.
Artişti şi poeţi au sporit faima acestui Grinzing. Mă alătur lor: o seară în Grinzing e o excursie într-un paradis domestic şi accesibil.
Să nu pierdem plăcerea supremă de a ne simţi oameni. Să ne creăm bucuriile de care avem nevoie pentru a spăla zgura tuturor luptelor pe care le dăm şi le vom mai da. Nu vreau în Grinzing, vreau un Grinzing. Cer prea mult?
Băneasa, Bragadiru, Periş, Căldăruşani, Otopeni, Voluntari, dar cîte şi cîte mîini pricepute de ţăran şi ţărancă n-aşteaptă să-şi facă frumoase casele, să se aprovizioneze cum or şti (se descurcă ei şi degrevează şi satul de o mare obligaţie) şi să pună la 4-5 mese scaunele necesare, să vină oaspeţi şi să se simtă bine.
Nimic nu s-ar răpi din munca de peste zi, din nevoile industrializării, nimic n-ar ştirbi faima socialismului şi puritatea lui.
Un om care se simte bine munceşte bine.
O, neuitatule Grinzing! Cum te văd eu în jurul marilor noastre oraşe!
15 ianuarie 1979
Ochiul stîng e tot roşu, tot pornit contra mea. Nici astă-noapte nu m-a lăsat să dorm. Şi asta deşi mă aştepta un drum lung de 300 kilometri pînă la Salzburg.
Călătoria începe devreme.
Mă trezisem la 7 fără 20. Deschisesem geamurile spre Votiv Chirche. Zgomotul mare al dimineţii de luni, cînd se
