Dacă vă apucaţi să spălaţi vasele şi sfârşiţi prin curăţarea dulapului, spălarea geamurilor din bucătărie şi dorinţa de a lustrui parchetul, ar fi bine să citiţi în continuare articolul.

Perfecţionismul exercită o anumită fascinaţie, indiferent de domeniul la care am face referinţă, fie că vorbim despre artă, literatură sau inginerie, el continuă să fie una dintre ideile obsedante ale oamenilor. Până la urmă nu este nimic rău în dorinţa de a te perfecţiona, această nevoie venind din necesitatea evoluţiei personale, spirituale sau profesionale. Aproape în orice domeniu al vieţii, perfecţioniştii sunt cei care în mare parte reuşesc să devină “personalităţi”, fiind apreciaţi pentru energia şi dorinţa de a lucra la un nivel cât mai ridicat.

Reversul medaliei apare atunci când noţiunea şi comportamentele care ţin de perfecţionism sunt duse la extrem. Atunci apar trăsăturile de personalitate de tip obsesiv – compulsiv.

Persoanele care dezvoltă astfel de comportamente au un lung istoric în care şi-au ridicat standardele legate de viaţă, relaţii sau carieră pe un soclu, care de foarte multe ori este aproape imposibil de atins. Atunci apare nevoia de a simţi că totul, dar absolut totul „trebuie să fie perfect”.

Apariţia imperativului „trebuie” aduce cu sine un amalgam de sentimente de agitaţie, disconfort şi insatisfacţie, deoarece apare acea consecinţă a perfecţionismului legată de considerentul că tot ceea ce a fost făcut nu este bine şi trebuie modificat. De aici nu mai este mult până la repetarea unei acţiuni aproape la nesfârşit pentru a atinge „standardele perfecţiunii”.

De multe ori, graniţa între o obsesie adevărată şi un anume entuziasm poate fi uşor trecută. Astfel, un perfecţionsit obsesiv nu va fi capabil aproape niciodată să-şi termine curaţenia în casă, deoarece va considera întotdeauna că mai are ceva de facut.

Din punct de