Unii ar putea spune că am dezvoltat o obsesie pentru descoperirea semnelor primare ale evoluţiei pieţei de artă. Poate nu este chiar o obsesie, dar cu siguranţă suntem foarte atenţi să conturăm cât mai timpuriu o serie de tendinţe care să ne spună cum merge vânzarea de obiecte de artă şi de colecţie, în primul rând la noi, dar şi la alţii, pe lângă oceanele lumii, pacifice sau, mai ales, atlantice, unde se face de secole comerţ cu obiecte frumoase, rare, preţioase sau memorabile. Este şi cel mai bun moment, acum, când a început din plin bogatul sezon de toamnă, să încercăm să aflăm ce este cu arta, câţi bani mai face ea. De aceste evoluţii depinde soarta a mii de oameni, creatori, colecţionari sau oameni de afaceri din domeniu, soarta culturii noastre, ba chiar a civilizaţiei româneşti de la începutul mileniului III.
Ca întotdeauna, vă invit ca împreună să citim în cifrele vânzărilor de artă, să facem corelaţii, comparaţii, contemplaţii şi anticipaţii. Ca material concret luăm două licitaţii recente, una la Goldart şi alta la Alis, actorii cu cele mai vechi state pe scena comerţului de artă.
12 mii de euro s-au primit pentru o Veneţie de Corneliu Baba. Autor uriaş, temă de prestigiu, preţul impresionant, dar rămas la punctul de plecare, sub estimare. Altfel spus, organizatorii, casa Goldart, au gândit normal în enunţarea ofertei, dar răspunsul cererii a fost subnormal, ceea ce ar putea să ne sugereze o tendinţă cu care va trebui să ne obişnuim până va deveni normală. Mai în glumă, mai în serios, constaţi că nu mai ştii nici cine e cererea şi cine oferta, casa de licitaţii oferă o marfă sau cere un preţ? Iar cumpărătorul cere un preţ la marfa de artă sau face o ofertă la preţul sperat de vânzător?
În logica de clasament urmează o pictură de Vermont, Nicolae Vermont, o scenă de grădină bucureşteană în plină vară, prilej de a exersa irizări şi umbre ş