Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi directori de institutii isi dau demisia

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 19 iunie 2012 · ·

Noul presedinte al Consiliului Judetean (CJ), Florin Turcanu, a anuntat ca a avut discutii cu doi directori ai structurilor din subordine si acestia isi vor prezenta demisiile. Astfel, primii directori care vor parasi functiile sunt Liviu Radasanu de la Directia Generala de Asistenta Sociala (DGASPC) si Protectia Copilului si Maricel Georgescu directorul Nova Apaserv.

„La Nova Apaserv sunt probleme, trebuie sa raspunda mai intai pentru datoriile de cinci milioane de lei" a declarat Florin Turcanu. Presedintele CJ a precizat ca va dispune un audit la operatorul de apa si daca se vor consta nereguli va inainta sesizari penale impotriva conducerii societatii. Nova Apaserv a ajuns dupa un an si jumatate de functionare cu datorii de aproape cinci milioane lei, conturile blocate si potrivit lui Florin Turcanu, are emotii la asigurarea cofinantarii proiectului cu fonduri europene. Societatea negociaza in aceasta perioada contractarea unui credit bancar de sapte milioane euro insa noul sef de la CJ sustine ca nu are cu ce garanta. Managementul operatorului de apa a fost contestat in mai multe randuri in cadrul CJ, Maricel Georgescu facand parte si din echipa de la Apa Grup care a intrat in faliment cu datorii de 180 milioane lei. Liviu Radasanu de la DGASPC a renuntat pe cale amiabila la functia de conducere pe care a dobandit-o in 2009 prin sustinerea unui concurs. „Ma voi retrage in domeniul privat, de acolo de unde am venit cand am fost numit director. Imi voi deschide, cel mai probabil, un cabinet de avocatura", a mentionat Liviu Radasanu, directorul DGASPC. Pe langa aceste demisii, noul presedinte a mentionat ca asteapta si mandatele celorlati sefi ai institutiilor din subordine, motivat de faptul ca au facut campanie democrat liberalilor. Sursa: MONITORUL de BOTOSANI Noul presedinte al Consiliului Judetean (CJ), Florin Turcanu, a anuntat ca a avut discutii cu doi

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 5 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 5 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 8 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 5 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 7 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 7 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 8 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°