Eduard Novak este medaliat cu argint la Jocurile Paralimpice de la Beijing din acest an. Chiar dacă şi-a pierdut un picior într-un tragic accident, harghiteanul nu a renunţat la visele sale. Fost campion naţional la patinaj viteză, ciclistul Eduard Novak a rămas fără laba piciorului drept la 20 de ani ca urmare a unui tragic accident auto. Povestea lui Carol Novak este o extraordinară lecţie de viaţă. O viaţă dedicată aproape în întregime gloriei şi valorilor sportului.
Născut la Miercurea Ciuc, într-o regiune a ţării în care localnicii mănâncă pe pâine sporturile de iarnă, Novak a practicat timp de 15 ani patinajul de viteză, perioadă în care a fost multiplu campion naţional.
În 1996, pe când se deplasa cu familia la un concurs internaţional de juniori în Italia, destinul a intervenit brutal.
“Ne aflam aproape de Luduş, maşina a derapat într-o curbă şi am intrat violent în parapet.
Laba piciorului drept mi-a fost retezată şi medicii mi-au pus o proteză pentru a mai putea merge vreodată”, rememorează Novak momentul care i-a schimbat radical cursul vieţii.
Tragicul accident i-a curmat definitiv cariera de patinator. Student la Facultatea de Drept în acea perioadă, Novak a încercat apoi să îşi facă un nume în acest domeniu.
Nu a putut trăi fără sport
“Am încercat să devin avocat şi am lucrat doi ani ca jurist. Nu mi-a plăcut însă deloc, simţeam că sportul e viaţa mea!”, a explicat harghiteanul.
În 1998, Novak a început să practice ca amator ciclismul pentru că nu se putea obişnui cu un stil de viaţă sedentar.
Treptat, fostul patinator şi-a dat seama că ar putea să transforme hobby-ul său într-o activitate profesionistă. “În 2001 am decis ca programul, dieta şi tot ceea ce fac să fie concentrate spre ciclismul de performanţă.
M-a