Un bărbat de 45 de ani, angajat al CET Iaşi, a murit, duminică, în incinta societăţii, după ce a fost prins şi strivit de o bandă transportoare. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) declanşează anchete în acest caz.
Bărbatul a fost găsit mort, duminică seară, în incinta secţiei de concasare din cadrul CET 2 Iaşi, unde acesta lucra. Muncitorul a fost prins şi strivit de banda care transportă cărbuni, notează Mediafax.
Medicii de pe echipajul SMURD, sosiţi la faţa locului au constatat decesul bărbatului.
Muncitorul urma să iasă din tură la ora 15.00, însă fiindcă nu a mai ajuns acasă soţia sa a sunat la serviciu, Colegii de muncă au fost cei care l-au găsit.
Poliţişti şi inspectori ai ITM Iaşi au început cercetări în acest caz.
„Colegii mei sunt deja la locul accidentului, pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut tragedia. Am demarat o anchetă în acest caz, fiind vorba de un accident de muncă”, a declarat şeful ITM Iaşi, George Andrei Albulescu.