Naveta spaţială Atlantis, cu şase astronauţi la bord, a aterizat fără probleme, miercuri, în Florida, potrivit imaginilor transmise în direct de postul de televiziune al NASA, informează Mediafax.
Naveta Atlantis a aterizat la Centrul Spaţial Kennedy la ora 12.48 GMT, după o coborâre care a durat 69 de minute. Cu două minute înainte de a atinge pista de aterizare, Atlantis şi-a anunţat sosirea printr-un dublu boom sonic. Naveta a intrat în atmosfera terestră deasupra Americii Centrale, survolând Nicaragua şi Cuba, înainte de a ateriza în Florida.
Naveta Atlantis a încheiat astfel o misiune spaţială de 12 zile, în timpul căreia a petrecut şapte zile conectată la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), la bordul căreia a livrat peste 12 tone de echipamente, şase baterii, alimente şi materiale pentru experimente ştiinţifice.
Modulul presurizat rus Rassvet (MRM-1) este cea mai mare dintre piesele transportate de Atlantis. Acesta cântăreşte cinci tone şi are o lungime de şase metri. Modulul va servi drept centru de stocare şi de conectare a vehiculelor spaţiale ruseşti Soyuz şi Progress. Astronauţii au mai adus pe ISS piese de schimb importante, printre care un braţ robotizat fabricat în Europa. Aceasta a fost cea de-a 32-a şi, totodată, probabil ultima misiune spaţială a navetei Atlantis.
După acest zbor vor mai avea loc, în principiu, două lansări de navete, cea a lui Discovery, la jumătatea lui septembrie, şi cea a lui Endeavour, la sfârşitul lui noiembrie. Cele trei navete spaţiale americane - Discovery, Endeavour şi Atlantis - vor fi trimise apoi la un muzeu, după trei decenii în serviciul NASA.
Totuşi, responsabilii NASA au declarat, vineri, că nu exclud posibilitatea de a mai face un zbor cu Atlantis, în cazul în care va fi nevoie de o misiune suplimentară pentru definitivarea construcţiei ISS.
Navetele spaţiale americane rămân în c