Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Clipa în care încetează sunetul"

Publicat in Dilema Veche, duminică 2 ianuarie 2000 ·

- convorbire cu Cristian MANDEAL, directorul Filarmonicii "George Enescu" - Descoperim, uneori, în sala de concert, persoane din public care urmăresc audiţia cu partitura în mînă. Puţini dintre aceştia sînt cronicari muzicali sau instrumentişti atenţi să verifice, eventual, performanţa colegilor de breaslă aflaţi în acel moment pe scenă. În prima clipă, sîntem tentaţi să-i privim pe acei melomani cu o neascunsă invidie: a putea să controlezi, în cunoştinţă de cauză, fidelitatea interpretării, nu e ceva la îndemîna oricui; urmărind partitura, ei primesc, probabil, altfel în auz ceea ce se transmite de pe podium, cu un plus de sensibilitate şi rafinament. Să fie chiar aşa? Ar putea rămîne totuşi o nelămurire: ce ascultăm cînd sîntem într-o sală de concert? Corectitudinea absolută a partiturii? Performanţele individuale ale interpreţilor? Viziunea dirijorului? Propria noastră receptare a lucrării? Întrebări naive, desigur; şi totuşi, de ce o piesă muzicală nu ne sună la fel sub bagheta lui Karajan sau a lui Celibidache, deşi partitura e aceeaşi, iar orchestra ne este de mult cunoscută şi ambele interpretări sînt formidabile?

De la materie sonoră la spirit sonor Stimate domnule Cristian Mandeal, poate că în nici un alt domeniu al artei "talentul care manipulează" nu apare mai la vedere ca în cazul unui şef de orchestră. Cînd ţii în mînă un ansamblu, cît te supui lui şi cît se supune acesta voinţei conducătorului său? Cum se ajunge la dreapta cumpănă? În elementele ei manifeste, acceptate de toată lumea, profesia de dirijor poate fi privită, la rigoare ca un fel de manipulare. Aici intrăm într-un domeniu care se cheamă conflictul potenţial dintre dirijor şi orchestră. El a existat dintotdeauna, din momentul în care s-a născut dirijorul, în paralel şi în acelaşi timp în opoziţie cu orchestra. De ce în opoziţie? Ar fi multe de spus despre asta: de ce şi în opozi

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful Armatei, avertisment privind riscul escaladării conflictului din Ucraina / Iohannis: „Românii nu trebuie să se teamă” - VIDEO

HotNews acum 14 minute
Șeful Armatei Române, Gheorghiță Vlad, a avertizat, miercuri, că există riscul „escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară”, iar România trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. Întrebat despre un astfel de scenariu

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 12 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum 2 ore
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°