Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tiger Woods a divorţat de modelul suedez Elin Nordegren

Publicat in Jurnalul, marți 24 august 2010 ·

Celebrul jucător de golf Tiger Woods a divorţat de soţia sa, modelul suedez Elin Nordegren, după şase ani de căsnicie.

Sentinţa a fost pronunţată de un tribunal din Florida şi a fost făcută publică de avocaţii celor doi.

"Suntem trişti că mariajul nostru s-a încheiat şi ne dorim reciproc tot ce este mai bun în viitor", au declarat cei doi în comunicatul comun pe care l-au dat publicităţii, subliniind că vor avea custodia comună a copiilor lor, Sam Alexis (3 ani) şi Charlie Axel (1 an). "Deşi nu mai suntem căsătoriţi, rămânem părinţii celor doi copii minunaţi şi fericirea lor a fost şi va rămâne mereu extrem de importantă pentru noi. În săptămânile şi lunile care vor urma va trebui să ne obişnuim cu noua situaţie, care nu va fi deloc uşoară pentru copii. De aceea, viaţa noastră privată va fi principala preocupare", au mai precizat cei doi.

Dirvorţul survine la puţin timp după ce Woods a înregistrat cel mai slab rezultat din cariera sa profesionistă: penultimul loc la turneul de la Akron, Ohio.

Avocatul lui Elin a anunţat că nu vor fi oferite detalii în privinţa termenilor divorţului, însă presa americană susţine că aceasta ar urma să primească între 100 şi 500 de milioane de dolari.

În noiembrie 2009, Woods a fost spitalizat pentru scurt timp după un accident rutier suferit la ieşirea de la locuinţa sa din Orlando (Florida). Acest incident a fost doar începutul unui imens scandal în care a fost implicat, scandal declanşat de o serie de dezvăluiri legate de legături extraconjugale cu chelneriţe şi actriţe de filme pentru adulţi pe care vedeta americană le-a avut în timpul căsniciei. Din acel moment, tabloidele de scandal s-au ocupat doar de găsirea presupuselor amante ale sportivului.

Forţat de împrejurări, Tiger Woods se retrage "temporar" la 11 decembrie. Dispare apoi din viaţa publică şi pierde mulţi sponsori. El reapare la

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum o ora
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 32 minute
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Marius Tucă Show începe luni, 27 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 26 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum o ora
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Atac cu cuţitul în metroul din Lyon. Cel puţin trei persoane rănite

Mediafax acum 58 minute
Atacatorul, care locuieşte ilegal în Franţa, suferă de probleme grave de sănătate mintală şi fusese internat în mai multe rânduri în secţii de psihiatrie, a declarat prefectul local Fabienne Buccio pentru reporteri, conform Reuters. El nu a făcut ni

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 3 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 3 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 3 ore
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 3 ore
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Vremea

București
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°