Guvernul minoritar canadian se va supune vineri unui vot de încredere, a anunţat luni ministrul de finanţe, Jim Flaherty, în condiţiile în care opoziţia liberală încearcă să răstoarne cabinetul conservatorului Stephen Harper, relatează AFP.
"Am depus o moţiune (...) care trebuie votată vineri", a declarat Flaherty. Este vorba de un vot de rutină privind mai multe măsuri bugetare secundare, dar care devine automat un vot de încredere pentru guvernul în exerciţiu. În situaţia politică actuală, în condiţiile în care liberalii încearcă să facă guvernul să cadă, are valoare de test.
Decizia de a se supune acestui vot a fost luată de Harper în ziua în care parlamentarii s-au întors din vacanţă, la două săptămâni după ce Partidul Liberal a anunţat că nu îl mai susţine.
Succesul acestei tentative nu este asigurat, pentru că liberalii ar avea nevoie de susţinerea altor două partide de opoziţie - Blocul din Quebec şi Noul Partid Democratic (NPD) - pentru a face guvernul să cadă. Iar Noul Partid Democratic nu pare să vrea o astfel de măsură, cu atât mai mult cu cât opinia publică se opune unui scrutin - al patrulea în decurs de cinci ani.
Harper a pregătit terenul încă de luni dimineaţă, cu un proiect de lege care ar urma să îmbunătăţească asigurarea de şomaj pentru aproximativ 190.000 de muncitori şi care ar putea să îi îmbunătăţească şansele de a evita alegeri anticipate. Proiectul a fost primit relativ bine de NPD.
"Anunţul pare să fie un pas în direcţia bună", a declarat şeful partidului social-democrat, Jack Layton, după prima sesiune a Camerei. "Rămân multe de făcut, (dar - n.red.) (...) preferăm să ne luptăm pentru şomeri decât pentru noi alegeri", a adăugat el.
Partidul Liberal al lui Michael Ignatieff, principala forţă de opoziţie din Canada, şi-a retras în urmă cu două săptămâni susţinerea faţă de Harper, reproşându-i exact că a răma