Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berceanu: Nu mai candidez la parlamentare, renunţ la şefia PDL Dolj până la sfârşitul anului

Publicat in Romania Libera, marți 3 aprilie 2012 · ·

Liderul PDL Dolj, senatorul Radu Berceanu, a anunţat, marţi, la Craiova, că nu va mai candida la următoarele alegeri parlamentare, iar până la sfârşitul anului va renunţa la funcţia de preşedinte al filialei doljene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Vreau să vă spun că nu mai candidez la următoarele alegeri parlamentare, pentru că este suficient. Eu la sfârşitul acestui an şi al acestui mandat de parlamentar împlinesc 23 de ani de când sunt parlamentar şi cred că este suficient. Trebuie să vină tineret şi în Parlament şi cred că este bine să nu stai prin Parlament până când nu mai ştii bine ce se întâmplă pe acolo. Eu l-am văzut pe Alexandru Bârlădeanu, demult, demult, pe Oliviu Gherman mai încoace, mai văd şi pe alţii pe care de data asta nu vreau să îi mai numesc ca atare, dar dacă vă uitaţi în lista Senatului o să îi vedeţi pe cei care au nişte vârste memorabile şi care văd că mai vor încă un mandat", a declarat, într-o conferinţă de presă, senatorul Radu Berceanu.

El a spus că intenţionează "să iasă din politica la vârf", precizând însă că niciodată nu va pleca din PDL la alt partid.

"Eu fac parte dintre cei care cred că mai există şi altceva de făcut pe lume decât politică. Am de gând să ies din politica la vârf, dar nu am de gând să plec din PDL, deşi am auzit că a fost aşa un fel de zvon. Nici pomeneală. Eu nu o să plec niciodată, nici independent, nici la alt partid. Poate să plec acasă, asta da. Dar nu o să plec la alt partid", a declarat Berceanu.

Întrebat de jurnalişti, când se va retrage, Berceanu a spus: "Veţi afla cu toţii".

"Renunţ nu doar la activitatea parlamentară, ci şi la funcţia de preşedinte al PDL Dolj până la sfârşitul anului", a mai spus preşedintele PDL Dolj.

Liderul PDL Dolj, senatorul Radu Berceanu, a anunţat, marţi, la Craiova, că nu va mai candida la următoarele alegeri parlamentare, iar pân

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 3 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 55 minute
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 2 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 5 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 2 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 12 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°