Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anglia acuză România de trucarea Campionatului Mondial de pescuit la crap! Ce răspund organizatorii

Publicat in Jurnalul, joi 25 octombrie 2012 ·

Anglia acuză România de cea mai gogonată poveste pescărească a tuturor timpurilor.

Titlul de campioni mondiali, obținut de componenții echipei României de pescuit la crap, pe 30 septembrie, în urma competiției de 4 zile, desfășurată pe lacul Corbu 2 (Mamaia), este în pericol. Echipa Angliei a depus o contestație oficială la federația de profil, anunță The Independent.

Ian Huntington, managerul echipei Korda England Carp Team, acuză organizatorii români ai celei de-a XIV-a ediții a Campionatului Mondial de pescuit la crap, de trucarea rezultatului. Concret, românii au hrănit peștii din lac, începând cu luna mai 2012, cu un anumit amestec, pe care, ulterior, l-au folosit ca nadă. Echipele Bulgariei, Serbiei și Portugaliei, clasate, în această ordine, în urma României, s-au antrenat pe lacul Corbu și au aflat de acest truc. Dar echipele Africii de Sud și Angliei, favorite ale competiției, au fost în necunoștință de cauză și au folosit momelile tradiționale. Echipa Africii de Sud, care a câștigat ultimele patru ediții ale Campionatului, s-a clasat abia pe locul 5.

Huntington admite că această tehnică nu este „strict împotriva regulamentului”, dar este „contrară spiritului de fair play”.

De partea lor, organizatorii Campionatului spun că nu știu de contestație și califică alegațiile echipei Angliei drept „bazaconii”. „Contestația trebuia depusă atunci, până la termenul limită, care era data de 30 septembrie, pentru a se putea face verificările de rigoare. Așa, sunt doar vorbe aruncate în vânt. Acesta este și va rămâne rezultatul oficial. Ca idee, echipa Portugaliei nu s-a antrenat pe lacul Corbu, și ei au venit aici doar pe durata Campionatului”, a declarat Dana Voiculescu Calotă, pentru Jurnalul Național.

Anglia acuză România de cea mai gogonată poveste pescărească a tuturor timpurilor.

Titlul de campioni mondiali, obținut de componenții ec

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Florin Piersic, vizitat la spital de premierul Marcel Ciolacu şi de ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila - FOTO

News.ro acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Ministrul Sănătăţii a afirmat că nu se pune problema transferului lui Florin Piersic.

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum 57 minute
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum 45 minute
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum 37 minute
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 2 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Spitalul Foişor transmite noi informaţii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 29 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Ministerul Educaţiei - Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni. Peste 500.000 de elevi vor susţine examene

News.ro acum o ora
Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni, peste 500.000 de elevi urmând să susţină examene la limba română, matematică şi ştiinţe ale naturii şi la limba maternă. Durata alocată rezolvării este de

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Maşină de poliţie, cu semnalele luminoase în funcţiune, implicată într-un accident în Constanţa

Mediafax acum 20 minute
„La data de 11 mai a.c., în jurul orei 23.45, poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la intersecţia străzilor Soveja cu Baba Novac, a avut loc un accident rutier (tamponare), între o autospecial

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 2 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°